Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Gloria Buzău 4-0

Echipa ploieşteană Petrolul a dispus luni, pe teren propriu, scor 4-0, de formaţia Gloria Buzău, în ultimul meci al etapei a cincea din play-out-ul Superligii.

Ploieştenii au pus în pericol poarta lui Lazar încă din minutele de start, când Valentin Gheorghe şi Jyry au şutat periculos. Aflat la meciul cu numărul 200 în Superligă, Grozav a deschis scorul cu un gol înscris dintr-un unghi imposibil, în minutul 17. Acelaşi Grozav a irosit un penalti, în minutul 27, trimiţând slab la poartă, dar Petrolul a încheiat repriza cu avantaj de două goluri după reuşita lui Tidiane Keita, din minutul 43. Partea secundă a început cu golul de 3-0 al lui Grozav, din minutul 49, a continuat cu bara buzoianului Alexandru Jipa, din minutul 50, pentru ca Valentin Gheorghe să înscris în minutul 60 şi să stabilească rezultatul final, Petrolul – Gloria Buzău 4-0. Ploieştenii au 28 de puncte şi sunt pe locul secund în play-out, la egalitate de puncte cu liderul, Oţelul Galaţi.

Gloria Buzău, al cărui antrenor, Ilie Stan, a bifat jocul 100 ca tehnician în Superligă, este ultima, a 10-a, cu 16 puncte şi este prima candidată la retrogradarea  directă.

PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho (Ludewig 78), Papp, Huja, D. Radu – Mateiu (M. Bratu 66) – V. Gheorghe (M. Rădulescu 61), T. Keita, Jyry, Grozav (Demirel 79) – Irobiso (I. Răducan 78). ANTRENOR: Mehmet Topal.

GLORIA BUZĂU: D. Lazar – Ciranni, Turda, Dobrosavlevici, De Nooijer (D. Dumitraşcu 66) – Saveljevs (Vito 33), Dr. Albu – Al. Jipa, L. Mihai (I. Gheorghe 66), Benavente – Brobbey Luckassen. ANTRENOR: Ilie Stan

Cartonaşe galbene: Huja 44, Irobiso 78 / Vito 37, L. Mihai 45+1, I. Gheorghe 76, Brobbey Luckassen 82, D. Dumitraşcu 85

Arbitri: Cristian Moldoveanu – Romică Bîrdeş, Alexandru Filip

Arbitri VAR: Iulian Dima – Vlad Băban

 

Scădere accentuată a bursei de pe Wall Street, luni, pe fondul atacurilor lui Trump la adresa lui Powell şi al lipsei de progres în negocierile comerciale

Vladimir Putin spune că este deschis unor negocieri directe de pace cu Ucraina