„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni, a rezultat că un minor de 16 ani, din Ştefăneşti, care conducea o trotinetă electrică pe DJ 704C, pe raza comunei Călineşti, circulând din direcţia Radu Negru spre Vrăneşti, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, căzând, împreună cu o minoră de 15 ani, pasageră pe acelaşi mijloc de transport”, se precizează într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Conform aceleiaşi surse, fata de 15 ani, din Călineşti, a decedat în urma leziunilor suferite.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.