Pe agenda deputaților se află săptămâna aceasta mai multe proiecte importante de lege

În ședintele de plen de marți și miercuri, Camera Deputaților va dezbate și supune la vot – în calitate de for decizional – proiectul de act normativ care oferă protecție financiară pentru clienții dezvoltatorilor imobiliari, astfel încât să fie evitate cazurile de tip Nordis, și vor începe și discuțiile pe marginea modificărilor pensiile magistraților.

Pe de altă parte, deputații trebuie să dezbată în comisiie de specialitate un proiect de lege care interzice clar ca militarii, polițiștii și alți angajați din instituțiile de apărare și ordine publică să lucreze în paralel în domeniul pazei și ca mercenari fără acordul autorităților.

Harvard dă în judecată administraţia Trump, escaladând lupta privind finanţarea federală şi libertatea academică

O premieră în știință: cercetătorii spun că au găsit o culoare complet necunoscută până acum