Crin Antonescu: Eduard Helwig este o persoană despre care cred că ar fi bine să aibă în viitor, dacă va dori, un rol în viaţa publică, în viaţa politică / Nu în fruntea SRI, de unde a plecat şi nu, în acest moment, în Administraţia Prezidenţială

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat marţi despre Eduard Helwig că este o persoană cu care a colaborat, pe care o apreciază şi despre care crede că ar fi bine să aibă în viitor, dacă va dori, un rol în viaţa publică, în viaţa politică românească, dar nu în fruntea SRI sau, în acest moment, în formula de Administraţie Prezidenţială.

”Eduard Helwig este o persoană cu care am colaborat, este o persoană pe care o apreciez, este o persoană despre care cred că ar fi bine să aibă în viitor, dacă va dori, un rol în viaţa publică, în viaţa politică românească. Nu în fruntea SRI, de unde a plecat el însuşi după opt ani, considerând că-i destul, ba chiar prea mult. Şi nu, în acest moment, în formula de Administraţie Prezidenţială”, a spus Crin Antonescu într-un interviu la Adevărul.

”Evident, nu este exclus, dacă voi deveni preşedinte, dar nu este în acest moment interesat nici domnia sa şi nici nu avem o înţelegere în acest sens”, a precizat Antonescu. Întrebat dacă ar fi o variantă bună de premier, candidatul coaliţiei a spus: ”Să ştiţi că în România există multe persoane care ar fi o variantă bună de premier. Domnul Ciolacu este o variantă de premier, şi e în exerciţiu, domnul Bolojan ar fi un premier şi cred că nimeni nu se îndoieşte că ar putea intra în discuţie pentru asta. Sunt multe persoane”.

Antonescu a menţionat că ”preşedintele trebuie să găsească cea mai bună formulă de a colabora cu oricare din aceste persoane”.

”Preşedintele nu poate fi contemporan, într-un moment dat, decât cu un singur premier. Asta nu înseamnă că, dacă Marcel Ciolacu este premier în prima zi a mandatului meu, asta nu înseamnă că nu pot avea o excelentă colaborare cu Ilie Bolojan, care este liderul unui partid din această coaliţie de guvernare, că nu pot avea o colaborare cu Kelemen Hunor, care este liderul unui alt partid din această coaliţie, cu miniştri, cu oamenii care în aceste partide pot să asigure dinamica ideilor şi măsurilor guvernamentale”, a mai spus el.

Crin Antonescu: Guvernul este potrivit ca dimensiuni, este mai suplu / Cred că se mai poate renunţa la o seamă de agenţii, de direcţii şi supradirecţii care pot fi comasate. Cred că se pot reduce foarte multe cheltuieli

Arad: Un bărbat de 47 de ani acuzat că l-a tăiat cu un cuţit la faţă şi la gât pe un altul care l-ar fi provocat a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor