Conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), se va acorda în continuare un sprijin financiar pentru persoanele vulnerabile, distribuit în minimum două tranșe pe an, dar și suplimentarea acestui sprijin prin acordarea de pachete alimentare în valoare de 125 de lei, ce vor fi distribuite de două ori pe an.
Asta ar însemna că prima tranșă de bani pe cardurile sociale ar putea fi virată în iunie, iar cea de-a doua în decembrie, aproape de sărbătorile de iarnă.
Tot în cadrul acestui program se vor acorda vouchere educaționale de 500 de lei pentru aproximativ 600.000 de elevi din medii defavorizate și, de asemenea, se va asigura explorarea posibilităților de continuare a programului de vouchere pentru energie.
Ministrul Marcel Boloș s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene ca să discute despre extinderea sprijinului din bani europeni pentru persoanele vulnerabile și pentru educație, dar și despre viziunea privind implementarea Politicii de Coeziune în viitoarea perioadă de programe, care va începe în anul 2027.
Apoi, în cadrul discuțiilor cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, au fost stabilite două direcții strategice de acțiune.
„Întâlnirea cu doamna vicepreşedinte Mînzatu marchează un moment important pentru România. O sumă de 1,2 miliarde euro, direcţionată către persoanele în dificultate şi o educaţie conectată la piaţa muncii, reprezintă mai mult decât o simplă finanţare – este un angajament concret pentru viitorul cetăţenilor noştri.
Prin aceste măsuri, ne asigurăm că sprijinul ajunge exact acolo unde este cea mai mare nevoie şi că sistemul nostru educaţional face paşi importanţi spre modernizare”, a transmis Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.