Improbabil, dar adevărat. După moartea, luni, a Papei Francisc la vârsta de 88 de ani, credincioşii sunt consternaţi şi îndureraţi, dar clubul Avellino vede cu siguranţă lucrurile în altă lumină, deşi este şi el cuprins de compasiune în urma acestei veşti teribile pentru Biserica Catolică, relatează Le Figaro.
Din 1958, clubul italian a avut o relaţie fără precedent cu papii. În acel an, povestea neobişnuită care leagă acest mic club italian de Sfântul Scaun a început odată cu moartea lui Pius al XII-lea. Clubul a fost promovat din divizia interregională în eşalonul superior, terminând pe locul 3 în campionat, datorită unei reguli care impunea o distribuţie geografică echitabilă.
Cinci ani mai târziu, povestea a continuat odată cu moartea Papei Ioan al XXIII-lea în iunie 1963. Aflată atunci în Serie D (a patra divizie), US Avellino a promovat în sezonul următor în Serie C, dominând campionatul şi fiind încoronată campioană.
Cincisprezece ani mai târziu, în 1978, Papa Paul al VII-lea a murit şi clubul din regiunea Napoli a promovat din nou. Jucătorii lui Avellino au terminat pe locul al treilea în Serie B – a doua divizie a Italiei – şi şi-au câştigat biletul pentru prestigioasa Serie A. Biserica a avut doi papi în acel an, deoarece Papa Ioan Paul I a fost ales la pontificat pe 26 august, dar a murit o lună şi două zile mai târziu, pe 28 septembrie 1978.
Şase promovări legate de dispariţia papilor
La începutul secolului XXI a fost confirmată relaţia miraculoasă dintre clubul italian şi papalitate. Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut o perioadă ca Suveran Pontif excepţional de lungă, între 1978 şi 2005, a murit în data de 2 aprilie 2005. Clubul, care între timp retrogradase în divizia a treia, a terminat pe locul doi în grupa B din Serie C, şi a obţinut promovarea în divizia a doua.
Opt ani mai târziu, în 2013, Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat pontificatul prin renunţare şi… Avellino a revenit în Serie B în calitate de campioană a diviziei a treia în sezonul 2012-2013.
În acest sezon, după moartea Papei Francisc, povestea continuă. US Avellino, care de atunci a retrogradat în divizia a treia, este liderul grupei C din Serie C cu un meci rămas de disputat. Cu un avans de opt puncte faţă de a doua clasată, Avellino, Biancoverzii au fost încoronaţi campioni şi au obţinut promovarea în Serie B, a doua divizie a Italiei.
Papa Francisc trebuie să fi auzit de această poveste incredibilă, deoarece a vizitat clubul în urmă cu câteva luni, după cum arată fotografiile postate de US Avellino după moartea pontifului.