Cel puţin cinci răniţi la Harkov într-un atac rus cu rachetă de tip Iskander. Maşini şi clădiri avariate

Cel puţin cinci persoane au fost rănite marţi într-un atac rus cu rachetă la o clinică medicală de la Harkov, în nord-estul Ucrainei, anunţă guvernatorul Oleg Sînegubov, relatează Reuters.

Rusia a tras rachete balistice de tip Iskander în acest atac, marţi dimineaţa, acuză pe Telegram Sînegubov.

Zeci de maşini, clădiri rezidenţiale şi clădiri administrative au fost avariate în atac, anunţă el.

Un incendiu a izbucnit în centrul Harkovului în urma atacului rus, au anunţat autorităţile locale.

Rusia bombardează intensiv Harkovul, situat la mai puţin de 30 de kilometri de frontieră, de la începutul invaziei, în februarie 2022.

Kamala Harris l-a ales pe guvernatorul Minnesotei Tim Walz ca partener de cursă

Traficul feroviar, oprit în judeţul Ilfov din cauza lipsei de electricitate/ Două trenuri care se îndreptau spre Constanţa staţionează