Ce cuvânt va fi inscripționat pe mormântul Papei Francisc

Într-o scurtă declaraţie însoţită de o fotografie a proiectului, Vaticanul a anunţat că marmura folosită provine din Liguria, o regiune din nord-vestul Italiei de unde îşi au originea unii dintre strămoşii italieni ai pontifului argentinian.

Pe mormânt va fi amplasată şi o reproducere a crucii pectorale purtate de Papa Francisc, transmite Agerpres.

Înmormântarea lui Francisc se va desfăşura într-o navă laterală a bazilicii, lângă altarul Sfântului Francisc. Santa Maria Maggiore, o biserică impunătoare din secolul al V-lea situată în inima Romei şi dedicată Fecioarei Maria, este una dintre cele patru bazilici papale ale Oraşului Etern. Ea adăposteşte deja mormintele a şapte papi, ultimul dintre care, Clement al IX-lea, a fost înmormântat acolo în 1669.

Toto acolo se află şi mormântul arhitectului şi sculptorului Gian Lorenzo Bernini, care a proiectat colonada din Piaţa Sf. Petru.

Jorge Bergoglio, foarte ataşat de cultul Fecioarei Maria, obişnuia să mediteze în această bazilică, care face parte oficial din teritoriul Vaticanului, în ajunul şi la întoarcerea din fiecare dintre călătoriile sale în străinătate.

Actuala biserică a fost construită în jurul anului 432 la cererea Papei Sixtus al III-lea pe colina Esquilină. Ea adăposteşte unele dintre cele mai preţioase relicve ale catolicismului, inclusiv o icoană atribuită Sfântului Luca care o înfăţişează pe Fecioara Maria ţinând pruncul Iisus în braţe.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Începe modernizarea liniei de cale ferată care îmbunătățește conexiunea cu Ungaria și vestul Europei

Steaua Roșie Belgrad înfruntă o înfrângere dureroasă după aproape 5 luni