Incidentul a avut loc în comuna Suceviţa, unde bărbatul de 79 de ani şi femeia de 78 de ani deţin o casă de vacanţă, transmite Agerpres.
„Din primele verificări s-a stabilit că (…), pentru a-şi asigura accesul din drumul public apropiat (DN17A), au construit în regim propriu un podeţ din lemn peste cursul râului Suceviţa. Podeţul este construit din bârne de lemn şi nu este înscris în regimul rutier al circulaţiei pe drumurile publice. În această seară, bărbatul de 79 de ani şi soţia sa au dorit să se deplaseze cu autoturismul proprietate personală către municipiul Rădăuţi, au părăsit curtea casei de vacanţă şi în momentul în care au traversat podeţul improvizat din lemn, ce face legătura între locuinţa celor doi şi DN17A, acesta a cedat sub greutatea maşinii, unul dintre buştenii podeţului fiind putrezit”, se precizează într-o informare transmisă de IPJ Suceava.
Autoturismul condus de bărbatul de 79 de ani a căzut de la o înălţime de circa trei metri în albia râului Suceviţa. Şoferul şi soţia sa au suferit leziuni uşoare, fiind transportaţi la Spitalul Municipal Rădăuţi.
„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Evenimentul nu este protocolat ca accident rutier, întrucât nu s-a produs pe un segment de drum public”, precizează reprezentanţii IPJ Suceava.