Un adevărat laborator de droguri de mare risc a fost descoperit de poliţişti într-o garsonieră dintr-un bloc de nefamilişti din Timişoara. Gruparea care fabrica stupefiantele era atent supravegheată de ofiţeri, dar unuia dintre tinerii care lucra în laboratorul clandestin i s-a făcut rău, iar atunci poliţiştii s-au văzut nevoiţi să intervină.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, un bărbat de 37 de ani şi un tânăr de 18 ani se ocupau cu fabricarea de droguri de mare risc în laboratorul clandestin din garsonieră. Poliţiştii de la Crimă Organizată din Timişoara au monitorizat întreaga activitate timp de câteva săptămâni. La un moment dat, bărbatului de 37 de ani i s-a făcut rău, iar colegul său a chemat ambulanţa. Când a sosit echipajul medical, cei doi nu le-au mai permis medicilor să intre în garsonieră, astfel că poliţiştii care supravegheau laboratorul s-au văzut nevoiţi să intervină.
În locuinţă au fost descoperite diverse substanţe interzise, seringi, recipiente, medicamente cu regim special, cântare electronice.
Poliţiştii spun că drogurile confecţionate în garsonieră urmau să fie distribuite în zona Complexului Studenţesc din Timişoara.
Cei doi bărbaţi care fabricau drogurile au fost reţinuţi 24 de ore pentru producere şi trafic de droguri de mare risc.