Israel – A fost confirmat decesul ultimei persoane date dispărute după atacul din 7 octombrie (armată)

Ultima persoană dată dispărută în Israel după atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie a fost confirmată decedată în urma unei „anchete amănunţite”, a anunţat marţi seara armata israeliană.

„Astăzi, reprezentanţii armatei israeliene au informat oficial familia lui Bilha Yinon că aceasta nu mai este în viaţă”, a precizat armata într-un comunicat.

După atacul din 7 octombrie, care a declanşat războiul dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, armata a efectuat „o investigaęte amănunţită” pentru a o găsi pe Bilha Yinon, se arată în comunicat.

„În zona casei lui Yinon au fost descoperite probe care, după teste complexe, au permis verificarea identităţii sale” şi stabilirea faptului că aceasta a fost „ucisă la 7 octombrie”, a adăugat armata.

În acea zi, comandourile Hamas infiltrate din Gaza în sudul Israelului au efectuat un atac care s-a soldat cu moartea a 1.198 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Din cele 251 de persoane răpite atunci, 111 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 39 au murit, potrivit armatei.

În replică, Israelul a lansat o ofensivă care s-a soldat până în prezent cu 39.653 de morţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului din Gaza condus de Hamas, care nu detaliază numărul civililor şi combatanţilor morţi.

 

Decolarea astronauţilor către ISS a fost amânată din cauza unor probleme la o navă Boeing

Cofondatorul OpenAI John Schulman pleacă din companie şi se va alătura rivalului Anthropic