Candidatul independent Nicuşor Dan a reluat, marţi, acuzaţiile la adresa contra-candidatului său de la Alianţa electorală ”România, Înainte!”, Crin Antonescu, conform cărora acesta ar fi înstrăinat prin acte ilegale mai multe baze sportive, în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sporturilor.
Nicuşor Dan l-a întrebat pe Crin Antonescu, la dezbaterea organizată de Televiziunea Publică la Palatul Cotroceni, care este implicarea faţă de el a foştilor şefi ai SRI Virgil Măgureanu şi Eduard Hellvig.
„Îmi pare rău că minţiţi domnule Dan cum aţi minţit aseară, când aţi folosit nişte contracte, de aia nu îndrăzniţi să le arătaţi, pentru că erau semnate de alţii, ani de zile după ce eu nu mai eram ministru. Pe domnul Virgil Măgureanu efectiv nu îl cunosc, nu am avut niciodată vreo relaţie cu domnia sa, facem parte din epoci politice diferite. Am achiziţionat din informaţii publice, la preţul pieţei, cu rate plătite până acum câţiva ani de mine împreună cu soţia mea un apartament care se afla în construcţie de către o companie la care, după ce am contractat apartamentul, am înţeles că era proprietar domnul Măgureanu. Nu a fost un preţ preferenţial, este încă o minciună, a fost un preţ al pieţei şi pot dovedi şi am dovedit cu acte acest lucru oricând. (…) Domnul Hellvig a fost un coleg de partid cu care am lucrat foarte mult, de care m-am despărţit, de partid vreau să spun, cu domnul Hellvig cu tot, în 2014. Domnul Hellvig a fost numit şef al SRI cred că în primăvara anului 2015, în orice caz de către sau la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis. Iar aţi dat-o în bară! Încetaţi cu lucrurile acestea şi vorbiţi într-adevăr despre viitorul României, nu trecutul unor securişti care nu mă privesc, nu e cazul lui Hellvig, şi care vă dezinformează pe dumneavoastră”, a răspuns Crin Antonescu.
În context, candidatul independent a reluat acuzaţiile că Antonescu a înstrăinat prin acte ilegale mai multe baze sportive din Parcul Herăstrău şi Ştrandul Tineretului în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sporturilor.
„Toate actele le-am prezentat aseară şi pot oricând să vi le prezint”, a spus Nicuşor Dan.
În replică, Crin Antonescu a solicitat ca documentele să fie prezentate „acum şi aici”.
„Omul minte la un mod patologic, îmi pare rău. Nu are niciun act. I-am cerut aseară actele pe care le flutura. Nu le-a dat. (…) Minţiţi total!”, a mai spus candidatul Alianţei electorale ”România, Înainte!”.
Nicuşor Dan a afirmat că există două hotărâri judecătoreşti în acest caz.