Andi Cristea, la Atlantic Council: Riscul decuplării economice dintre UE și SUA e real

Evenimentul, desfășurat sub regula Chatham House, a reunit diplomați, reprezentanți ai instituțiilor europene, experți din Washington și lideri de opinie din cele mai influente think tank-uri europene. Discuțiile au vizat tensiunile comerciale, barierele non-tarifare, politicile în domeniul energiei și abordările divergente privind reglementarea tehnologiei.

„Există un risc real de decuplare economică între UE și SUA, dacă nu păstrăm un canal de dialog permanent și bine calibrat. Relația transatlantică e prea valoroasă pentru a fi lăsată pradă neîncrederii sau deciziilor unilaterale. Adevărul este o funcție a încrederii.”, a transmis Cristea.

Parteneriatul economic transatlantic este profund interconectat și are un impact direct asupra vieții cetățenilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. În fiecare zi, mărfuri și servicii în valoare de peste 4,2 miliarde de euro sunt schimbate între UE și SUA, demonstrând amploarea și importanța relației comerciale. Totodată, în fiecare an, aproximativ 300 de miliarde de euro din economiile familiilor europene sunt direcționate către investiții în afara UE – o mare parte dintre acestea ajungând în Statele Unite.

Această legătură economică are un efect concret asupra pieței muncii: exporturile americane de bunuri și servicii către UE susțin 2,3 milioane de locuri de muncă în SUA, în timp ce investițiile companiilor europene în SUA creează 3,4 milioane de locuri de muncă pentru cetățenii americani. Aceste cifre subliniază nu doar dimensiunea relației, ci și responsabilitatea reciprocă de a o proteja și consolida în fața riscurilor de fragmentare sau decuplare economică.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Candidatul John Ion Banu Muscel ar vrea economii la buget prin tăierea banilor de la Apărare

MAE reacționează la acuzațiile AUR: ‘Orice afirmații privind o potențială insuficiență a buletinelor de vot în străinătate sunt false’