Votul la primul tur al alegerilor prezidenţiale se poate prelungi atât la secţiile din ţară, cât şi în străinătate pentru cei aflaţi la rând la ora la care urnele ar trebui să se închidă.
***
În străinătate, românii votează timp de trei zile.
În cele trei zile, secţiile de votare se deschid la ora locală 7:00.
În prima şi a doua zi ale votării, secţiile din diaspora se închid la ora locală 21:00. În aceste zile, alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secţiei, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mai târziu la ora locală 23:59.
În a treia zi a scrutinului în străinătate, votarea se încheie astfel:
* secţiile organizate în zone al căror fus orar este avansat faţă de cel al României (se va ajunge la ora locală 21:00 înainte ca România să ajungă la respectiva oră) se închid la ora locală 21:00. În această situaţie, alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secţiei de votare din străinătate, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora locală 23:59;
* secţiile organizate în zone situate pe acelaşi fus orar cu cel al României (se va ajunge la ora locală 21:00 în acelaşi moment) se închid la ora locală 21:00. În această situaţie, alegătorii aflaţi la rând pot să voteze până cel mai târziu la ora locală 23:59;
* secţiile de votare organizate în zone al căror fus orar este înapoiat faţă de cel al României (se va ajunge la ora locală 21:00 ulterior momentului în care România ajunge la respectiva oră) se închid la ora locală a României 21:00. Şi în această situaţie, alegătorii care la ora locală a României 21:00 se află la sediul secţiei de votare din străinătate, precum şi cei care se află la rând pot vota până cel mai târziu la ora locală a României 23:59.
***
În ţară, votarea se desfăşoară într-o singură zi – duminică.
Secţiile se deschid la ora locală a României 7:00 şi se închid la ora locală a României 21:00.
Alegătorii care la ora 21:00 aşteaptă la rând să voteze pot să îşi exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora 23:59.
***
Atât în cazul secţiilor de votare din străinătate, cât şi în cazul celor din ţară, la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz, doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare, desemnaţi de către preşedintele respectivului birou electoral, verifică dacă în sediul secţiei şi/sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând pentru a-şi exercita dreptul de vot.
În cazul în care la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz, în sediul secţiei şi/sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând, cei doi membri ai biroului electoral efectuează următoarele operaţiuni:
* numără alegătorii aflaţi la rând la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz;
* înmânează bonuri de ordine alegătorilor aflaţi la rând la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz, pe care s-a aplicat ştampila de control a secţiei de votare sau echivalentul acesteia, după caz;
* consemnează numărul alegătorilor aflaţi la rând într-un proces-verbal constatator;
* predau procesul-verbal preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare care comunică, de îndată, prin orice mijloc, biroului electoral judeţean, biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti sau biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, după caz, numărul alegătorilor aflaţi la rând;
* rămân în afara localului de vot pentru a monitoriza ordinea de acces în cadrul acestuia;
* interzic altor persoane să se aşeze la rând pentru a-şi exercita dreptul de vot ulterior orei locale 21:00 sau orei locale a României 21:00, după caz.
Înaintea exercitării dreptului de vot, alegătorii aflaţi în această situaţie predau biroului electoral al secţiei de votare bonurile de ordine primite.