Anca Alexandrescu reacționează la pozele postate de Elena Lasconi: ‘Victor Ponta trebuie să ajungă la lada de gunoi a istoriei. ‘E sfârșitul lui!’

‘Este o confirmare. Am spus clar, am făcut nenumărate emisiuni în care am arătat că Victor Ponta este omul lui Florian Coldea și că face jocul acestei găști. Este doar confirmarea.

Cât de tare schimbă lucrurile? Păi, eu oricum cred că oamenii deja au înțeles ce frumoasă farsă a fost Nicușor Dan, cât și Victor Ponta. Din punctul meu de vedere, niciunul nu va intra în turul 2. Eu cred că în țara asta, de fapt, li s-a pecetluit soarta turului 2. Din punctul meu de vedere, acum, văzând aceste fotografii, în turul 2 vor fi George Simion cu Crin Antonescu.

Din nou, Victor Ponta trebuie să ajungă la lada de gunoi a istoriei. Este sfârșitul lui. Asistăm la aceeași poveste cum am asistat cu Mircea Geoană, când a fost executat, de fapt, pe propria greșeală, pe propria prostie, după întâlnirea de la Sorin Vântu. Nu este niciun dubiu că aceste personaje au fost create de către statul paralel — atât Ponta cât și Nicușor Dan — și au fost folosiți în momente cheie, atât la primăria Capitalei, cât și acum, când ar fi dorit să-i pună președinți ai României, pentru o restaurare.

Vreau să mai fac o singură precizare: cred că acum înțeleg și telespectatorii noștri și invitații dvs. — de ce domnul Ponta, în mod obsesiv, ne-a spus numele aproape în fiecare zi în această campanie. Pentru că, de fapt, nu vorbea domnul Ponta, ci vorbea domnul Coldea, care evident are un ghimpe împotriva mea, împotriva domnului Hideg și a doamnei procuroare — nu-mi scapă acum cum o cheamă — și împotriva domnului Voinea.

Pentru că, anul trecut, vă aduceți aminte, am făcut dezvăluirile despre el împreună cu domnul Hideg, în înregistrări. Ei încercau acum această restaurație pentru a putea să pună din nou mâna pe justiție. Și ne-a spus că trebuie să se scoată din postarea pe care a făcut-o…

Da, bătălia este, de fapt, pentru justiție. Domnul Ponta spunea că doar el n-a ajuns în pușcărie dintre toți cei cu care eu am lucrat. Păi, domnul Ponta n-a ajuns în pușcărie pentru că a fost protejat de statul paralel. Acum, știți cum e — gura păcătosului adevăr grăiește’ a spus Anca Alexandrescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Daniel Funeriu anunţă că începând de vineri, de la ora 15.00 până sâmbătă la ora 7.00 va face un maraton live pe Facebook, TikTok şi YouTube

Mexicul şi Statele Unite au convenit să amelioreze balanţa comercială