Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 ani au fost rănite într-un accident rutier produs în judeţul Neamţ. În evenimentul rutier au fost implicate o maşină în care se aflau patru persoane şi o motocicletă pe care erau două persoane.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că, sâmbătă seara, a fost anunţat un accident rutier produs pe DN 15 C, în comuna Crăcăoani.
La faţa locului s-au deplasat forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Târgu-Neamţ: o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, două ambulanţe ale Serviciului Judeţean, un echipaj SMURD de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ.
În accidentul rutier au fost implicate un autoturism în care se aflau patru persoane şi o motocicletă pe care se aflau două persoane.
”La sosirea forţelor de intervenţie, o persoană ce s-a aflat pe motocicletă era în stare de inconştienţă. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către membrii unui echipaj de la SAJ. Din păcate, tânărul de 19 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM declarând decesul acestuia”, au afirmat pompierii.
Ei au precizat că alte patru persoane, doi bărbaţi de 21 de ani, o tânără de 19 ani şi o fată de 16 ani, au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi ulterior transportate la spital.