Camelia Voinea: Merg până în pânzele albe, până se va face dreptate. Sper să se dea rezultatul mâine

Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea, a declarat, miercuri, la revenirea în ţară de la JO, că speră ca decizia în cazul finalei olimpice la sol să se dea joi. Ea a precizat că va merge “până în pânzele albe”, până când se va face dreptate.

“Acum suntem puţin mai bine, şocate am fost alaltăieri. Sper finalul să fie măcar fericit, pentru că nu ne vom lăsa. Eu una personal nu mă las. Ştiu ce dificultate a avut Sabrina la sol, cât de corect a executat şi partea artistică şi partea acrobatică. Faptul că au încercat să ne păcălească cu acea zecime .. Merg până în pânzele albe, până se va face dreptate. Eu nu cer medalia nimănui. Pot fi la egalitate dar Sabrina este clar că are bronzul urcând cu această zecime. Sper să dea rezultatul mâine. Acum, când coboram scările avionului a venit un mail că ar mai trebui completat ceva. Oricum, până la finalizarea JO va trebui să avem un rezultat final. Au mai cerut ceva, dar nu am apucat să citesc mailul. Mulumesc din suflet că aţi fost lângă noi. Au vrut să credem că România este mică. Dar noi suntem puternici. Nu ne vom lăsa”, a spus Camelia Voinea.

România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă – 13.700. Pentru nici un minut, Bărbosu a fost medaliată cu bronz, dar o contestaţie la nota lui Jordan Chiles (SUA) i-a adus acesteia locul 3.

Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. 

 

Sabrina Voinea: Mă simt puţin mai bine şi îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate. Nu doresc să mă las de gimnastică

Predoiu, despre lupta antidrog: România este o ţară de consum şi o ţară de tranzit. Din fericire, nu este încă ţară de producţie sau de desfaceri de mari cantităţi / Care sunt localităţile cele mai cunoscute pentru trafic şi consum