Reguli draconice la conclavul de la Vatican: Rețeaua de telefonie va fi tăiată ca informațiile să nu se scurgă

Știri de azi | Reguli draconice la conclavul de la Vatican: Rețeaua de telefonie va fi tăiată ca informațiile să nu se scurgă - Știri de azi |

Guvernoratul Statului Cetăţii Vaticanului a înştiinţat luni populaţia că va “dezactiva toate instalaţiile de transmisie a semnalului de telecomunicaţii mobile şi radio”. Această oprire a comunicaţiilor va afecta întregul teritoriu al Statului Cetăţii Vaticanului, care ocupă o suprafaţă de 0,4 kilometri pătraţi în centrul Romei, şi va începe la ora locală 15:00 pe 7 mai.

Decizia a fost luată pentru a asigura “securitatea activităţilor de alegere a Suveranului Pontif” şi semnalul va fi restabilit numai după alegerea viitorului papă, mai precizează guvernoratul Vaticanului.

Cei 133 de cardinali electori vor fi izolaţi în Capela Sixtină începând de miercuri pentru a vota în conclav succesorul papei Francisc, iar în timpul nopţii vor rămâne în clădiri ale Vaticanului, precum Casa Santa Marta.

Conclavul se desfăşoară într-un secret desăvârşit, iar cardinalilor nu li se va permite să dezvăluie ce s-a discutat în Capela Sixtină, nici să părăsească Vaticanul sau să comunice cu vreo persoană din afara procesului. Din acelaşi motiv, tehnicienii Sfântului Scaun au oprit deja camerele şi senzorii cu ajutorul cărora este monitorizată monumentala Capelă şi s-au asigurat că în interior nu a rămas niciun dispozitiv care ar putea fi utilizat pentru înregistrare.

Atât cardinalii cât şi oficialii şi personalul auxiliar trebuie să jure că vor respecta discreţia deplină asupra conclavului, iar orice dezvăluire despre discuţiile de acolo va fi sancţionată cu excomunicarea. Cardinalii electori se vor reuni în Capela Sixtină miercuri începând de la ora locală 16:30 şi vor continua să voteze în secret până când unul dintre ei va obţine o majoritate de două treimi din voturi şi va deveni astfel liderul spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lumea întreagă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Fake news pe TikTok – Ministerul Apărării, precizări cu privire la deplasările unei coloane de tehnică militară: Induce confuzie şi chiar panică - Știri de azi |

Fake news pe TikTok – Ministerul Apărării, precizări cu privire la deplasările unei coloane de tehnică militară: Induce confuzie şi chiar panică

Știri de azi | Accident rutier grav între Bârlad și Podu Turcului: o persoană a murit şi una grav rănită - Știri de azi |

Accident rutier grav între Bârlad și Podu Turcului: o persoană a murit şi una grav rănită