Filmul „Conclav” poate că a prezentat cinefililor ritualul spectaculos şi dramatismul unui conclav modern, dar votul periodic pentru alegerea unui nou papă are loc de secole şi a creat o serie de curiozităţi istorice.
The Associated Press prezintă fapte ieşite din comun despre conclavele din trecut, obţinute din studii istorice, inclusiv „Alegerea papei în Italia modernă timpurie, 1450-1700”, de Miles Pattenden, şi din interviuri cu experţi, inclusiv cu Elena Cangiano, arheolog la Palazzo dei Papi (Palatul Papilor) din Viterbo.
Cel mai lung conclav din istorie
În secolul al XIII-lea, a fost nevoie de aproape trei ani – 1 006 zile pentru a fi exacţi – pentru a alege succesorul Papei Clement al IV-lea, fiind cel mai lung conclav din istoria Bisericii Catolice. De aici provine şi termenul conclav – „sub cheie”, deoarece cardinalii care se întâlneau la Viterbo, la nord de Roma, au stat atât de mult, încât cetăţenii frustraţi ai oraşului i-au închis în cameră.
Votul secret care l-a ales pe Papa Grigore al X-lea a durat din noiembrie 1268 până în septembrie 1271. A fost primul exemplu de alegere papală prin „compromis”, după o lungă luptă între susţinătorii celor două principale facţiuni geopolitice medievale – cei fideli papalităţii şi cei care susţineau Sfântul Imperiu Roman.
Regula „o masă pe zi”
Grigore al X-lea a fost ales numai după ce locuitorii din Viterbo au spart acoperişul clădirii în care erau cazaţi prelaţii şi le-au limitat mesele la pâine şi apă pentru a-i presa să ajungă la o concluzie.
Sperând să evite repetarea situaţiei, Grigore al X-lea a decretat în 1274 că cardinalii vor primi doar „o masă pe zi” dacă conclavul se prelungeşte peste trei zile şi doar „pâine, apă şi vin” dacă depăşeşte opt zile. Această restricţie a fost între timp eliminată.
Cel mai scurt conclav de până acum
Înainte de 1274, existau perioade în care un papă era ales în aceeaşi zi cu moartea predecesorului său. După aceea, însă, Biserica a decis să aştepte cel puţin 10 zile înainte de primul vot. Ulterior, această perioadă a fost extinsă la 15 zile pentru a da timp tuturor cardinalilor să ajungă la Roma.
Cel mai rapid conclav care a respectat regula celor 10 zile de aşteptare pare să fi fost alegerea Papei Iulius al II-lea din 1503, care a fost ales în doar câteva ore, potrivit istoricului Vaticanului Ambrogio Piazzoni.
În timpuri mai recente, Papa Francisc a fost ales în 2013 la al cincilea tur de scrutin, Benedict al XVI-lea a câştigat în 2005 la al patrulea, iar Papa Pius al XII-lea a câştigat la al treilea în 1939.
Primul conclav din Capela Sixtină
Primul conclav care a avut loc în Capela Sixtină a fost în 1492. Din 1878, capela – renumită pentru frescele iconice ale lui Michelangelo – a devenit locul de desfăşurare al tuturor conclavurilor.
„Totul este propice conştientizării prezenţei lui Dumnezeu, în ochii căruia fiecare persoană va fi judecată într-o zi”, a scris Sfântul Ioan Paul al II-lea în documentul său din 1996 care reglementează conclavul, „Universi Dominici Gregis”.
Cardinalii dorm la mică distanţă, în hotelul Domus Santa Marta sau într-o reşedinţă din apropiere.
Locaţiile alternative
Majoritatea conclavurilor au avut loc la Roma, unele desfăşurându-se în afara zidurilor Vaticanului.
Patru au avut loc în Capela Paulină a reşedinţei papale de la Palatul Quirinale, în timp ce alte 30 au avut loc în Bazilica Sfântul Ioan Lateran, Santa Maria Sopra Minerva sau în alte locuri din Roma.
În 15 ocazii, acestea au avut loc în afara Romei şi a Vaticanului, inclusiv la Viterbo, Perugia, Arezzo şi Veneţia în Italia, precum şi la Konstanz, Germania, şi Lyon, Franţa.
Papii alternativi sau antipapii
În perioada 1378-1417, denumită de istorici schisma occidentală, au existat pretendenţi rivali la titlul de papă. Schisma a produs mai mulţi contestatari papali, aşa-numiţii antipapi, divizând Biserica Catolică timp de aproape 40 de ani.
Cei mai importanţi antipapi din timpul Schismei Occidentale au fost Clement al VII-lea, Benedict al XIII-lea, Alexandru al V-lea şi Ioan al XXIII-lea. Schisma a fost rezolvată în cele din urmă de Consiliul de la Constanţa din 1417, care a dus la alegerea lui Martin al V-lea, un pontif universal acceptat.
O provocare la adresa igienei personale
Natura claustrală a conclavului a reprezentat o altă provocare pentru cardinali: menţinerea sănătăţii. Înainte ca să fie construită în 1996 casa de oaspeţi Domus Santa Marta, cardinalii electori dormeau pe paturi pliante în camere conectate la Capela Sixtină.
Conclavele din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea erau descrise ca fiind „dezgustătoare” şi „urât mirositoare”, existând îngrijorări cu privire la focare de boli, în special vara, potrivit istoricului Miles Pattenden. „Cardinalii pur şi simplu trebuiau să aibă un mod de viaţă mai regulat şi mai confortabil, deoarece erau oameni în vârstă, mulţi dintre ei cu boli destul de avansate”, a scris Pattenden. Spaţiul închis şi lipsa de ventilaţie au agravat şi mai mult aceste probleme. Unii dintre electori au părăsit conclavul bolnavi, adesea grav.
Jurământ de discreţie
Iniţial, alegerile papale nu erau la fel de secrete, dar îngrijorările cu privire la interferenţa politică au crescut în timpul celui mai lung conclav de la Viterbo. Grigore al X-lea a decretat ca cardinalii electori să fie închişi în izolare, „cum clave” (cu o cheie), până la alegerea unui nou papă. Scopul era de a crea un mediu total izolat în care cardinalii să se poată concentra asupra sarcinii lor, ghidaţi de voinţa lui Dumnezeu, fără interferenţe sau distrageri politice. De-a lungul secolelor, diferiţi papi au modificat şi au întărit regulile din jurul conclavului, subliniind importanţa secretului.
Cel mai tânăr papă, cel mai bătrân papă
Papa Ioan al XII-lea avea doar 18 ani când a fost ales în 955. Cei mai bătrâni papi au fost Papa Celestin al III-lea (ales în 1191) şi Celestin al V-lea (ales în 1294), ambii având aproape 85 de ani. Benedict al XVI-lea avea 78 de ani când a fost ales în 2005.
Un papă non-cardinal şi un papă non-italian
Nu există nicio cerinţă specifică pentru ca un papă să fie cardinal, dar aşa a fost timp de secole. Ultima dată când a fost ales un papă care nu era cardinal a fost Urban al VI-lea în 1378. Acesta era călugăr şi arhiepiscop de Bari. În timp ce italienii au avut o dominaţie asupra papalităţii de-a lungul secolelor, au existat mai multe excepţii în afară de Ioan Paul al II-lea (polonez în 1978) şi Benedict al XVI-lea (german în 2005) şi Francisc (argentinian în 2013). Alexandru al VI-lea, ales în 1492, era spaniol. Grigore al III-lea, ales în 731, a fost sirian, iar Adrian al VI-lea, ales în 1522, era din Ţările de Jos.
