Acţiunile marilor companii europene au închis miercuri cu cea mai creştere din ultimele nouă luni, pe măsură ce revenirea burselor continuă la nivel mondial

Acţiunile marilor companii europene au încheiat miercuri în creştere, cu cea mai bună performanţă din peste nouă luni, în timp ce bursele au continuat să recupereze pierderile recente, transmite Reuters.

Băncile au recuperat pierderile puternice recente, pentru a câştiga 3%, în timp ce serviciile financiare au adăugat 2,36%.

Indicele german DAX a avansat cu 1,47%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 1,91%, iar indicele londonez FTSE 100a crescut cu 1,75%. Indicele italian FTSE MIB a urcat cu 2,33%.

Acţiunile au crescut la nivel mondial, până acum în august, scăzând în primele trei sesiuni înainte de a reveni la o traiectorie pozitivă marţi şi miercuri.

Pieţele din Asia-Pacific au crescut miercuri, iar indicele Nikkei din Japonia a înregistrat cea mai bună zi din octombrie 2008. Ulterior, pieţele din SUA s-au alăturat creşterii, indicele Nasdaq Composite, dominat de acţiuni ale companiilor de tehnologie, câştigând 1,4%.

 

Petrolul Ploieşti anunţă venirea fundaşului Hasan Jahic

Ministrul de Interne: Nu am reuşit să comunicăm prea bine faptul că rolul agentului de circulaţie este să-l scoată din trafic pe cel care a consumat alcool sau substanţe interzise / Din acel moment intervine rolul medicului