De Noaptea Muzeelor, MINA prezintă în premieră show-ul imersiv „Egiptul Antic – Sub Privirile Zeilor”

Spectacolul „Egiptul Antic – Sub Privirile Zeilor” va avea premiera la MINA – Museum of Immersive New Art, în 17 mai, de Noaptea Muzeelor. Această experienţă vizuală şi auditivă aduce în prim-plan legendele, zeităţile, ritualurile şi misterele fascinante ale unei civilizaţii milenare, într-un format captivant şi accesibil tuturor vârstelor.

MINA oferă o reducere specială de 50% la biletele de acces. Acestea pot fi achiziţionate online sau de la faţa locului, în limita locurilor disponibile.

Protagonista acestui spectacol este Miw, o pisică înţeleaptă, exploratoare şi povestitoare, care îi conduce pe vizitatori printr-o serie de tablouri animate în care descoperim universul mitologic şi spiritual al Egiptului Antic. Vocea personajului Miw este interpretată cu eleganţă de Amalia Enache, jurnalistă şi prezentatoare apreciată pentru profunzimea şi claritatea sa narativă.

Capitolele vizuale ale show-ului:
Zori cu Khepri – Miw urmăreşte scarabeul sacru, simbol al renaşterii, învăţându-ne despre zeul dimineţii, Khepri, şi forţele regeneratoare ale soarelui.

Anubis şi Viaţa de Apoi – Descoperim ritualul îmbălsămării şi tărâmul morţilor, alături de zeul şacal, protectorul sufletelor.

Îmbrăţişarea lui Nut – Cerul se curbează peste lume în forma zeiţei Nut, dezvăluind misterele astrologiei şi ciclului cosmic.

Barca solară – O călătorie printre stele, unde faraonii, Anubis şi Horus plutesc pe Mandjet, vasul solar, în drumul către eternitate.

Protecţia lui Bastet – Zeiţa pisică ne învaţă despre maternitate, echilibru şi alungarea spiritelor rele, într-un omagiu dedicat felinei sacre.

Ma’at – Echilibrul şi adevărul – Cântărirea inimii în Sala celor Două Adevăruri, unde se decide destinul sufletelor, sub privirea zeiţei justiţiei.

Show-ul combină efecte speciale şi o naraţiune caldă, inspirată de mituri autentice. Povestea spusă de Miw transformă experienţa într-un basm vizual, spiritual şi emoţionant, unde fiecare vizitator este invitat să reflecteze asupra echilibrului, protecţiei şi legăturii cu universul.

Program de Noaptea Muzeelor – MINA Bucureşti:

Premieră Egiptul Antic: Sub privirile zeilor

Leonardo da Vinci: The Immersive Show

Dinozaurii + Lecţie de Astronomie

Pădurea Magică + Lecţie de Astronomie

MINA celebrează Noaptea Muzeelor în trei oraşe simultan:

Pe lângă lansarea show-ului „Egiptul Antic – Sub Privirile Zeilor” în Bucureşti, publicul este invitat şi la MINA Pop-up Craiova, unde va avea loc premiera locală a experienţei digitale: „Galeria celor mai faimoase picturi din istoria omenirii”. Show-ul reuneşte capodopere semnate de Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli, Michelangelo, Diego Velázquez, Rembrandt, Claude Monet şi Edvard Munch, prezentate într-un format digital spectaculos, care aduce la viaţă moştenirea artistică a omenirii.

Evenimentul va fi ghidat de profesoara de arte Laura Smeanov, invitată special ca speaker pentru Noaptea Muzeelor.

Biletul, în valoare de 25 de lei, asigură acces nu doar la „Galeria celor mai faimoase picturi din istoria omenirii”, ci şi la spectacolele imersive „Van Gogh” şi „Pictori români”.

Tot de Noaptea Muzeelor, va fi deschisă şi locaţia MINA Cluj, cu un program special ce va fi anunţat în curând.

Pe 17 mai, de Noaptea Muzeelor, cele trei spaţii MINA vor avea program special prelungit, între orele 20:30 şi 01:30. Detalii despre bilete şi programul complet pot fi consultate pe site-ul muzeului: www.minamuseum.com.

CSM anunţă îmbunătăţirea procesării cererilor transmise prin mijloace electronice / Documentele ajung direct în dosarul electronic al cauzei, iar persoana care le trimite primeşte confirmare / Taxe de peste 32,5 milioane de lei încasate

Adrian Negrescu, scenariu sumbru pentru România post-Ciolacu. ‘ E grav! Sper la un guvern de tehnocrați, nu politruci și habarniști, altfel nu ieșim la liman’