Zhao Xintong aduce Chinei primul titlu mondial la snooker

Chinezul în vârstă de 28 de ani, care a trecut de calificări (unde a trebuit să câştige 4 meciuri), l-a dominat pe Williams, clasat pe locul 6 în lume.

Zhao Xintong este al doilea jucător asiatic care dispută o finală de la Ding Junhui în 2016. El a câştigat trofeul cu un total de 111 frame-uri adunate dintr-un campionat în care a jucat ca amator

În 2023, el a fost suspendat pentru 20 de luni pentru implicarea sa într-un scandal de pariuri şi meciuri aranjate în China. Zhao Xintong a revenit în competiţie în septembrie anul trecut. El va urca pe locul 11 în lume.

Adversarul său, în vârstă de 50 de ani, va urca trei locuri, dar spera mai ales să adauge un al patrulea titlu mondial la palmaresul său, după succesele din 2000, 2003 şi 2018.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dan Suciu, BNR: Într-adevăr, e o presiune pe piaţa valutară, care a dus la o încercare de a atrage lichiditatea din piaţă. În consecinţă, şi astăzi, dobânzile au crescut la ROBOR. Încercăm să găsim un optim pentru această situaţie

Donald Trump pune restricţii în cercetarea „periculoasă” a virusurilor, invocând exemplul Covid-19. Ordinul taie finanţarea federală americană pentru anumite programe de cercetare din străinătate