Ministerul Apărării avertizează, marţi, că, în perioada 16 – 17 mai, coloane de tehnică militară se vor deplasa pentru a lua parte la exerciţiul DACIAN SPRING 2025. Exerciţiul reuneşte aproximativ 4.000 de militari, iar deplasarea se va face preponderent pe timp de noapte. Avertismentul ministerului vine în contextul în care deplasarea unor coloane de tehnică militară este folosită pe reţelele de socializare pentru a crea panică în rândul populaţiei.
”În perioada 5 – 23 mai au loc deplasări de tehnică şi trupe pe teritoriul României, în cadrul exerciţiului multinaţional DACIAN SPRING 2025 (DASP 25). În zilele de 16–17 mai sunt planificate mişcări ale unităţilor din cadrul Grupului de Luptă Înaintat dislocat la Cincu către Smârdan şi deplasări ale unor structuri aliate spaniole aflate la Frecăţei către Smârdan şi Cincu. Aceste activităţi operaţionale se desfăşoară în cadrul scenariului exerciţiului şi contribuie la creşterea coeziunii şi mobilităţii forţelor participante”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.
Instituţia precizează că, pentru a limita impactul asupra comunităţilor locale şi traficului rutier, majoritatea deplasărilor se desfăşoară pe timp de noapte.
Exerciţiile multinaţionale precum DASP 25 şi componentele sale, inclusiv SCORPIONS LEGACY 2025 (SCLE 25), sunt defensive, transparente şi se desfăşoară cu respectarea deplină a angajamentelor internaţionale asumate de România.
”Ministerul Apărării Naţionale mulţumeşte tuturor cetăţenilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor activităţi esenţiale pentru întărirea securităţii naţionale şi colective”, a mai transmis instituţia.
Ministerul precizează că aproximativ 4.000 de militari şi 913 de mijloace tehnice din 10 state aliate – Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România şi Spania, participă la acest amplu exerciţiu aliat, desfăşurat în poligoanele din Smârdan, Cincu, Capu Midia, Bogata şi Frecăţei.
DASP 25 este planificat şi condus de Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) şi are ca obiectiv principal consolidarea capacităţii de apărare colectivă şi întărirea coeziunii între structurile aliate. În cadrul acestuia, are loc, în premieră, dislocarea unui batalion de manevră belgian pe teritoriul României.
SCLE 25, planificat şi coordonat de Comandamentul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, face parte din DASP 25 şi include antrenamente tactice în teren şi trageri reale, contribuind direct la întărirea capacităţii de reacţie şi descurajare în context aliat.
Cu o zi în urmă, oficialii ministerului au combătut un fakie-news în care au fost implicate coloane de tehnică militară surprinse în trafic.