Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut, marţi, o întâlnire cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, discuţiile vizând implicarea partenerilor sociali, sprijinirea tranziţiei digitale şi verzi, simplificarea accesului la fonduri europene.
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR – IMM România), în cadrul unei întâlniri dedicate încurajării activităţii relevante a IMM-urilor pentru economia ţării.
Cu acest prilej, Preşedintele interimar a înmânat domnilor Ovidiu Nicolescu şi Florin Jianu, Preşedinţi de onoare ai CNIPMMR – IMM România, Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Cavaler conferit Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România în semn de apreciere pentru contribuţia semnificativă la realizarea unui mediu de afaceri predictibil şi favorizant pentru IMM-uri, la dezvoltarea clasei de mijloc din România, promovarea rolului şi a importanţei acesteia pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării noastre, precum şi pentru elaborarea strategiilor, programelor şi politicilor care au generat creşteri economice în ţara noastră.
”Principalele subiecte de discuţie prezentate de reprezentanţii IMM-urilor în întâlnirea cu Preşedintele României au vizat necesitatea unei politici de coeziune mai descentralizate, accesibile şi adaptate mediului de afaceri”, arată Administraţia Prezidenţială.
Au fost abordate teme precum implicarea partenerilor sociali, sprijinirea tranziţiei digitale şi verzi, simplificarea accesului la fonduri europene, crearea de instrumente financiare moderne şi susţinerea regiunilor de graniţă şi a fost prezentată, totodată, Campania „Prevenţie, nu contravenţie!”, care promovează Legea Prevenirii pentru IMM-uri, se mai arată în comunicatul oficial.