Mikaela Shiffrin va investi într-o echipă de fotbal feminin – VIDEO

Dubla campioană olimpică şi octupla campioană mondială la schi alpin, americanca Mikaela Shiffrin a anunţat marţi că se alătură grupului de investitori ai viitoarei echipe din liga feminină americană, Denver.

„Sunt extrem de încântată să mă alătur grupului de proprietari ai echipei Denver NWSL şi să susţin ceva ce înseamnă atât de mult pentru comunitatea pe care o numesc acasă. Cultura sportivă este bogată şi vibrantă în Colorado şi, cu atât mai mult, dezvoltarea sportului feminin este unul dintre cele mai interesante lucruri care se întâmplă în cultura noastră de astăzi”, a declarat Mikaela Shiffrin, originară din Vail, Colorado, într-un comunicat emis luni de echipa Denver NWSL.

Shiffrin (30 de ani), schioarea cu cele mai multe victorii în Cupa Mondială (101), investeşte într-o echipă care va intra în National Women’s Soccer League (NWSL) în 2026. 

Echipa, care încă nu a primit un nume – fiind desemnată cu numele generic Denver NWSL – şi-a asigurat locul în liga americană în schimbul unui cec de 110 milioane de dolari.

 

 

Curtea Supremă americană autorizează provizoriu administraţia Trump să dea transsexualii afară din armată

George Simion a explicat de ce a mers la Viena după primul tur: ‘Nu-mi închipuiam că mă duc undeva strict secret’