Potrivit Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în urma fenomenelor meteo extreme care au afectat municipiul Craiova şi localităţile din împrejurimi, pompierii au intervenit de urgenţă la faţa locului.
Pe Bulevardul Dacia din municipiul Craiova, un copac a fost doborât de vântul puternic peste mai multe autoturisme parcate, provocând pagube materiale. Şi pe strada Gorunului a căzut un copac şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Tot în municipiu, pe strada Prunului nr. 22, echipajele au intervenit pentru degajarea unor bucăţi de tablă smulse de pe acoperişul unei case.
De asemenea, în localitatea Brădeşti, pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Craiova acţionează pentru evacuarea apei dintr-o locuinţă inundată, în urma ploilor abundente.
În localitatea Valea lui Patru, drumul judeţean 606A s-a inundat, iar în comuna Almăj apa a intrat în curţi.
Autorităţile le recomandă cetăţenilor să evite deplasările inutile şi să rămână în locuinţe până la încetarea avertizărilor meteorologice, să sisteze activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, să închidă toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii, să evite atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ, iar în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu încerce traversarea lor şi nu se apropie de malurile acestora.
Pentru judeţul Dolj a fost emis cod portocaliu de grindină, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului până marţi, la ora 23:00.