Fostul împărat al Japoniei, Akihito, internat în spital pentru un control cardiac

Fostul împărat va fi supus unei serii de teste la Spitalul Universitar din Tokyo.

Potrivit agenţiei, acesta nu a acuzat simptome de ischemie miocardică, care reduce fluxul sanguin către muşchii inimii, dar este vorba de o verificare a sănăţii inimii.

Ultima dată când fostul împărat a fost internat în spital a fost în 2012, când a suferit o operaţie de bypass coronarian.

În 2022, a fost tratat pentru insuficienţă cardiacă.

El a abdicat de pe Tronul Crizantemei în aprilie 2019, devenind primul monarh japonez care a abdicat în aproape 200 de ani.

În octombrie anul trecut, şi soţia sa, fosta împărăteasă a Japoniei Michiko, în vârstă de 90 de ani, mama actualului împărat Naruhito, a fost operată după o fractură a femurului căpătată în urma unei căzături. În timpul domniei lor, Akihito şi Michiko au contribuit la o modernizare a unei monarhii japoneze ancorate în tradiţie printr-o apropiere de supuşii lor, ceea ce a făcut cuplul popular.

Adrian Năstase: Românii și-au făcut damblaua la vot! Aștept cu interes să văd cum are electoratul dreptate în turul II

Lucian Romaşcanu, despre decizia PSD de a lăsa la latitudinea votanţilor săi pe cine vor alege în turul 2: Dacă cineva crede că există vreo minimă posibilitate a partidelor de a mai influenţa votul românilor nu a fost atent la rezultatele de duminică