Iranul nu va rămâne fără reacţie atunci când este vorba de agresiune, i-a spus miercuri preşedintele iranian Masoud Pezeshkian omologului francez Emmanuel Macron cu care a vorbit la telefon, pe fondul temerilor legate de intensificarea conflictului regional după uciderea, săptămâna trecută, la Teheran, a liderului Hamas, relatează Reuters.
„Iranul nu va rămâne niciodată tăcut în faţa agresiunii împotriva intereselor şi securităţii sale”, i-a spus Pezeshkian lui Macron într-o convorbire telefonică, criticând Israelul pentru războiul de 10 luni din Gaza.
„Dacă Statele Unite şi ţările occidentale caută cu adevărat să prevină războiul în regiune, trebuie să forţeze acest regim (Israelul) să oprească genocidul şi atacurile din Gaza şi să accepte o încetare a focului”, a spus el, citat de presa de stat.
O reuniune de urgenţă a Organizaţiei Cooperării Islamice a avut loc miercuri în Arabia Saudită, la cererea Iranului, pentru a discuta despre uciderea lui Ismail Haniyeh, fostul lider al grupului militant palestinian Hamas.
Teheranul şi grupurile aliniate Iranului, precum Hamas şi Hezbollah, au acuzat Israelul de uciderea lui Haniyeh pe 31 iulie. Moartea sa a fost unul dintr-o serie de asasinate ale unor figuri de rang înalt ale Hamas în timpul războiului.
Oficialii israelieni nu au revendicat responsabilitatea pentru moartea lui Haniyeh.
La rândul său, Arabia Saudită a declarat miercuri că asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh în Teheran a fost o „încălcare flagrantă” a suveranităţii Iranului.