Victorie fără emoții pentru Alcaraz în turul al doilea al turneului de la Roma

Spaniolul, în vârstă de 22 de ani, n-a avut nevoie decât de o oră și 23 de minute de joc pentru a trece de adversarul său, venit din calificări. În runda următoare, Alcaraz îl va întâlni pe câștigătorul meciului dintre un alt sârb, Laslo Djere (64 ATP), și americanul Alex Michelsen (32 ATP).

De la începutul sezonului pe zgură, Alcaraz a câștigat nouă meciuri consecutive pentru a cuceri titlul la Monte Carlo și a ajunge în finala de la Barcelona, unde fost învins de danezul Holger Rune cu 7-6 (8/6), 6-2.

În schimb, bulgarul Grigor Dimitrov (15 ATP) are un adevărat complex pe zgura de la Roma, vineri fiind învins la debutul său la actuala ediție, cu 7-5, 6-3, de italianul Francesco Passaro, locul 101 mondial și beneficiar al unui wild card, potrivit Agerpres.

În afară de o semifinală în 2014 și un sfert de finală în 2020, Dimitrov, în vârstă de 33 de ani, a avut parte numai de decepții la Foro Italico.

El venea după rezultate destul de încurajatoare pe zgură, care nu este suprafața sa preferată, cu un sfert de finală la Monte Carlo și optimi de finală la Madrid.

Francesco Passaro (Italia) – Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.14) 7-5, 6-3

Karen Hacianov (Rusia/N.23) – Roman Burruchaga (Argentina) 6-4, 5-7, 6-1

Carlos Alcaraz (Spania/N.3) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 6-3

Brandon Nakashima (SUA/N.28) – Jordan Thompson (Australia) (forfait)

Alexei Popyrin (Australia/N.24) – Carlos Taberner (Spania) 6-1, 7-6 (7/4)

Arthur Fils (Franța/N.13) – Tallon Griekspoor (Olanda) 6-2, 6-2

Golful Mexic sau Golful Americii? – Bătălia se mută în justiție

Medicul Florin Ene afirmă că dispoziţia persoanei faţă de consumul de substanţe – de a consuma sau de a nu consuma – este în fiecare dintre noi / Uneori, continuarea depinde de efectele imediate / Cum se poate ajujge la supradoză şi deces