Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că India şi Pakistanul au convenit o „încetare completă şi imediată a focului” după o a patra zi de atacuri şi contraatacuri împotriva instalaţiilor militare ale celeilalte părţi, relatează Reuters.
Ministrul de externe al Pakistanului a confirmat că ambele ţări au convenit asupra unei încetări a focului „cu efect imediat”.
„După o noapte lungă de discuţii mediate de Statele Unite, sunt încântat să anunţ că India şi Pakistanul au fost de acord cu o încetare a focului completă şi imediată. Felicitări ambelor ţări pentru folosirea Bunului-Simţ şi unei Inteligenţe Deosebite”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social, scriind, cum obişnuieşte, cu majuscule, cuvintele pe care vrea să le sublinieze.
Anunţul a fost făcut într-o zi în care temerile că arsenalele nucleare ale celor două ţări ar putea intra în joc au crescut, după ce armata pakistaneză a declarat că a fost convocată o reuniune a unui organism militar şi civil care supervizează armele sale nucleare. Însă ministrul pakistanez al apărării a declarat ulterior că o astfel de reuniune nu este programată.
În acelaşi timp, oficialii ambelor părţi au arătat dorinţa de a face, pentru moment, un pas înapoi în urma ripostelor de sâmbătă, în timp ce bilanţul victimelor civile de ambele părţi ale frontierei a crescut la 66.