Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câştigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu al Franţei la MotoGP, a şasea etapă a sezonului, în timp ce francezul Fabio Quartararo (Yamaha) a terminat la mică distanţă de podium, sâmbătă, pe circuitul Bugatti din Le Mans.
Sextuplul campion mondial, care a obţinut a şasea sa victorie în şase sprinturi în acest an, a învins cele două Ducati-Gresini ale fratelui său Alex şi ale debutantului Fermin Aldeguer. Marc Marquez a profitat de ocazie pentru a prelua din nou şefia clasamentului general de la fratele său, care este acum la două puncte în spatele său.
„El Diablo” Quartararo, care a încins circuitul Bugatti sâmbătă dimineaţă şi a obţinut pole position-ul doborând recordul circuitului din Sarthe, a luat un start foarte bun, dar a fost depăşit de Marquez în al şaselea din cele 13 tururi ale cursei, înainte de a nu mai putea ţine pasul cu ritmul impus de cele trei motociclete Ducati.