Pe St. James’Park, golurile gazdelor au fost reuşite de Sandro Tonali (2) şi Bruno Guimaraes (90). Chelsea a încheiat partida cu un jucător mai puţin pe teren după ce Nicolas Jackson a văzut cartonaşul roşu în minutul 35, scrie agerpres.ro.
Cu 66 de puncte, Newcastle este acum pe locul 3, în timp ce londonezii sunt pe 5, cu 63 de puncte.
Aston Villa a învins la limită, 1-0, sâmbătă seara, în deplasare pe Bournemouth, şi s-a apropiat la trei puncte de podiumul clasamentului.
Singurul gol al partidei de pe Vitality Stadium a fost reuşit de Ollie Watkins (45+6). Villa a terminat însă partida cu un jucător mai puţin pe teren după ce Jacob Ramsey a văzut cartonaşul roşu în minutul 80. Cu 63 de puncte, Aston Villa este pe locul 6. Bournemouth este pe 10, cu 53 de puncte.
Manchester City nu a izbutit decât o remiză albă, 0-0, sâmbătă seara, în deplasare, cu „lanterna roşie” Southampton.
Cu 65 de puncte, City este acum pe locul 4. „Sfinţii” cu doar 12 puncte, pe locul 20, se pregătesc deja pentru partidele din Championship din sezonul viitor.
Everton a învins în deplasare, cu 3-1, pe Fulham, prin golurile lui Vitali Mikolenko (45+3), Michael Keane (70) şi Beto (73). Pentru gazde a punctat Raul Jimenez (17). Everton este pe locul 13, cu 42 de puncte, Fulham e pe 11, cu 51 de puncte.
Tot în deplasare s-a impus şi Brighton, 2-0, cu Wolverhampton, prin reuşitele lui Danny Welbeck (28, penalty) şi Brajan Gruda (85). Momentan, Brighton ocupă poziţia a 9-a, cu 55 de puncte, „lupii” fiind pe 14, cu 41 de puncte.
O altă echipă care va lua drumul ligii a doua, Ipswich, a pierdut cu 1-0 partida de acasă cu Brentford. Kevin Schade (18) a marcat golul care a adus cele 3 puncte oaspeţilor, ce se află momentan pe locul 8, cu 55 de puncte. Ipswich e pe 18, cu 22 de puncte.
Runda continuă cu partidele programate duminică seara.
Liverpool şi-a asigurat, aşa cum se ştie titlul, având momentan 82 de puncte şi conducând detaşat ierarhia, pe locul 2 fiind Arsenal, cu 67 de puncte, cele două echipe urmând să se confrunte duminică seara pe Anfield Road.