Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a cerut din nou eliminarea completă a tarifelor în relaţia comercială cu SUA

Premierul japonez Shigeru Ishiba a reafirmat duminică obiectivul de a elimina toate tarifele vamale în negocierile comerciale cu Statele Unite, subliniind importanţa unui comerţ liber şi echitabil, transmite Reuters.

Într-un interviu acordat postului Fuji TV, Ishiba a declarat că ”discuţiile au început să se coaguleze treptat” şi a remarcat că relaţia Japoniei cu preşedintele american Donald Trump este ”surprinzător de bună”.

Referindu-se la acordul recent dintre SUA şi Marea Britanie, care reduce taxele pe exporturile auto britanice, dar menţine o taxă de bază de 10%, Ishiba a spus că ”acesta este un model posibil”, însă Japonia ”ar trebui să urmărească eliminarea totală a tarifelor, până la 0%”.

El a argumentat că taxele ridicate pe importurile auto cresc preţurile pentru consumatorii americani şi a adăugat: ”Pentru binele economiei americane, nu ar trebui reduse aceste tarife?”.

În prezent, Japonia este afectată de o taxă vamală de 25% pe exporturile auto către SUA, alături de o taxă reciprocă de 24% pe alte produse japoneze.

În plan intern, Ishiba a abordat şi tema reducerii taxei pe consum, o măsură propusă pentru stimularea economiei. ”Dacă reducem brusc această taxă, ce se întâmplă cu finanţele ţării?”, a întrebat el, sugerând că guvernul ar trebui să caute soluţii mai bine direcţionate pentru a sprijini persoanele cu adevărat vulnerabile.

 

Cristina Neagu va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni

Oamenii lui Macron se mobilizează pentru Nicușor Dan: ‘Este vorba despre ce proiect politic dorim pentru viitorul României’