Conform statisticii oficiale, în intervalul de referinţă, numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii a scăzut 0,5%, în timp ce numărul certificatelor de deces a crescut cu 10,9%, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mare.
În luna martie 2025, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.560 de persoane (5.390 de persoane de sex masculin şi 5.170 de persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 11.010 de persoane (5.669 bărbaţi şi 5.341 femei). Numărul certificatelor de deces înregistrate a fost de 21.570, în creştere cu 4,5% faţă de luna precedentă (+4,2% persoane de sex masculin şi +4,8% persoane de sex feminin).
Potrivit sursei citate, faţă de aceeaşi lună din anul 2024, numărul deceselor înregistrate a crescut cu 9,5% în mediul urban (+7,6% în cazul persoanelor de sex masculin şi +11,4% în cazul persoanelor de sex feminin) şi cu 12,3% în mediul rural (+9,7% în privinţa persoanelor de sex masculin şi +15,3% în cazul persoanelor de sex feminin).
Datele INS relevă, totodată, că, la nivel comparativ martie vs februarie 2025, s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 10.420 de copii, în creştere cu 334 (+3,3%). În acelaşi timp, numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub un an a fost de 83, în intervalul analizat, în creştere cu 20.
În luna martie a acestui an, 42% din totalul numărului de decese s-a consemnat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 27,4% la cele de 70-79 ani, şi 17% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (98), 5-19 ani (49) şi 20-29 ani (78).
La capitolul nupţialitate şi divorţialitate, în luna martie 2025, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.441 de căsătorii, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.652.