BERD anunță prăpăd pentru economia Germaniei după tarifele lui Trump: Și alte țări vor fi grav afectate

„Schimbările recente în politica comercială americană au ocolit foarte puţine ţări”, iar pentru cele în care BERD intervine „impactul principal se resimte indirect prin piaţa germană”, a declarat pentru AFP Beata Javorcik, economista-şefă a BERD.

Recesiunea afectează grav Germania

Deşi Germania a cunoscut un uşor ritm de creştere la începutul anului 2025, după doi ani de recesiune, cea mai mare economie a Europei este zguduită de războiul comercial declanşat de SUA într-un moment în care industria sa este, de asemenea, într-o situaţie precară şi se aşteaptă ca PIB-ul său să stagneze în acest an.

Exporturile cehe către Germania reprezintă un sfert din PIB-ul ţării, în timp ce pentru Macedonia de Nord ele reprezintă 20%, subliniază Javorcik. Ele sunt, de asemenea, predominante pentru Slovacia şi Ungaria şi, într-o măsură mai mică, pentru Polonia şi Slovenia.

Este, de asemenea, resimţit impactul războiului comercial dintre SUA şi China, însă reducerea drastică a taxelor vamale anunţată luni de cele două ţări „demonstrează voinţa administraţiei americane de a negocia”, conform economistei poloneze. „Aceasta ne oferă speranţa că va fi încheiat un acord între UE şi SUA”, ceea ce „va avea efecte pozitive asupra regiunilor noastre”, a adăugat ea.

Fondată în 1991 pentru a ajuta ţările din fostul bloc sovietic să treacă la o economie de piaţă, BERD şi-a extins de atunci domeniul de activitate pentru a include ţări din Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Africa de Nord.

BERD, care îşi desfăşoară reuniunea anuală la Londra până joi, a revizuit uşor în scădere marţi prognozele de creştere pentru regiunile pe care le acoperă, pentru care prevede acum o creştere a PIB-ului de 3% în acest an (- 0,2 puncte procentuale).

Slovacia este în mod special afectată de taxele vamale americane, potrivit BERD, deoarece ţara exportă automobile. Beata Javorcik a remarcat, de asemenea, că „5% din populaţia slovacă lucrează” în acest sector.

AFP aminteşte că preşedintele american Donald Trump a lansat o ofensivă protecţionistă pe toate fronturile, ce include în special taxe vamale suplimentare de 25% pentru automobile.

Infiltrații la Salina Praid: Intervențiile pompierilor continuă cu alte șase motopompe

SUA vor reduce tarifele de minimis pentru livrările din China de la 120% la 54%