George Simion: Şi noi avem şi diplome de Bacalaureat şi diplome de licenţă, sunt autentice / La grădiniţă am fost destul de oscilant, aveam două grădiniţe şi mă plimbam de la una la alta, îmi plăcea mai mult cu bunicii din Vrancea

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, şi-a prezentat într-o dezbatere diploma de bacalaureat şi de licenţă, precizând că sunt autentice. El a mai spus că la grădiniţă a fost destul de oscilant, pentru că avea două grădiniţe şi se plimba de la una la alta, dar îi plăcea mai mult cu bunicii din Vrancea.

”Am văzut în ultima perioadă un şir de minciuni în spaţiul public şi contracandidatul meu protejat de diferite interese am văzut că a venit să-şi aducă diploma de Bacalaureat. Da, într-adevăr, faţă de fostul premier al ţării, posedă o diploma de bacalaureat, dar şi noi avem şi diplome de Bacalaureat şi diplome de licenţă sigur, pe toate, fără probleme, pentru că sunt autentice, reprezintă instituţii de învăţământ respectabile din statul român”, a spus George Simion la o dezbatere.

”Eu cred în potenţialul creativ al statului român eliberat de paraziti şi a poporului român prin toţi reprezentanţii săi care îşi fac cu cinste meseria”, a mai spus SImion. Candidatul AUR a mai spus că are şi de la şcoala generală.

”În curând o să mă acuze şi ce-am făcut în şcoala generală. La grădiniţă am fost destul de oscilant, aveam două grădiniţe şi mă plimbam de la una la alta, îmi plăcea mai mult cu bunicii din Vrancea, pe plaiurile natale”, a mai spus el.

”Este şi o lucrare de licenţă în marketing, am făcut Facultatea de Administraţie şi Afaceri, în secţia Facultatea Administraţiei Afacerilor”, a mai spus el.

Novak Djokovic nu-l mai vrea pe Andy Murray în echipa sa

DNA a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a primarului din Sinaia, Vlad Oprea, întrucât ar fi încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de edil-şef, impusă prin măsura controlului judiciar