Sondajul a fost realizat telefonic (CATI) pe un eșantion probabilist, multistadial și stratificat de 3042 de respondenți adulți, reprezentativ la nivel național. Marja de eroare este de ±1,8% la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost ponderate în funcție de votul exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai.
Potrivit sondajului, alegătorii celor doi finaliști își mențin în proporție de 100% susținerea din primul tur: alegătorii lui Nicușor Dan și cei ai lui George Simion afirmă că îl vor vota din nou pe candidatul susținut anterior.
- Alegătorii Crin Antonescu: 96% intenționează să voteze cu Nicușor Dan, 4% cu George Simion.
- Alegătorii Elena Lasconi: 77% cu Nicușor Dan, 23% cu George Simion.
- Alegătorii Victor Ponta: opțiunile sunt împărțite egal – 50% pentru fiecare candidat.
Sondajul a testat și un posibil tandem Nicușor Dan (președinte) – Ilie Bolojan (prim-ministru), în rândul votanților lui George Simion. Doar 8% dintre aceștia au declarat că ar fi convinși să își schimbe opțiunea de vot în favoarea acestui tandem, în timp ce 92% rămân fideli lui George Simion.
Distribuția intenției de vot variază în funcție de mai mulți factori demografici:
Sex:
- George Simion este preferat de 55% dintre bărbați,
- Nicușor Dan de 53% dintre femei.
Vârstă:
- 18–30 ani: George Simion – 59%, Nicușor Dan – 41%
- 31–60 ani: George Simion – 53%, Nicușor Dan – 47%
- 61+ ani: Nicușor Dan – 56%, George Simion – 44%
Nivel de educație:
- Sub liceu: George Simion – 76%, Nicușor Dan – 24%
- Liceu/postliceală: George Simion – 59%, Nicușor Dan – 41%
- Studii superioare: Nicușor Dan – 74%, George Simion – 26%
Pe mediu de rezidență:
- Urban: Nicușor Dan – 57%, George Simion – 43%
- Rural: George Simion – 63%, Nicușor Dan – 37%
Pe regiuni geografice:
- Moldova: George Simion – 52%, Nicușor Dan – 48%
- Muntenia: George Simion – 60%, Nicușor Dan – 40%
- Transilvania: Egalitate – 50% / 50%
- București: Nicușor Dan – 76%, George Simion – 24%