Cutremur cu magnitudinea de 4,4 resimțit la Napoli – Seismul nu a provocat victime sau pagube materiale

Cutremurul, produs la o adâncime de trei kilometri, a fost înregistrat la ora locală 12:07 (10:07 GMT), conform Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Seismul a fost resimţit în cartierele Pozzuoli şi Vomero din centrul oraşului Napoli, mulţi locuitori ieşind afară din clădiri. Circulaţia pe două linii de metrou a fost suspendată, potrivit RaiNews.

Şcolile şi filiala locală a Universităţii din Napoli au fost evacuate, conform agenţiei ANSA.

Acest cutremur a fost precedat şi urmat de alte mişcări telurice, de mai mică intensitate, inclusiv de un seism cu magnitudinea 3,5, produs la un sfert de oră după evenimentul principal.

Campi Flegrei este o zonă vulcanică unde au fost înregistrate mai multe cutremure în ultimii ani. În această regiune locuiesc aproximativ 500.000 de persoane.

Ultimul seism major, produs la 13 martie, a avut magnitudinea 4,4, la fel ca cea a unui alt cutremur, înregistrat în mai 2024.

Vulcanul, care cuprinde un perimetru de 15 kilometri pe 12 kilometri, prezintă depresiunea tipică cu fundul plat rămasă în urma unei erupţii. Este cea mai mare calderă activă din Europa, situată între oraşele Napoli şi Pozzuoli.

Zona Campi Flegrei este eclipsată de Vezuviul din apropiere, care domină Golful Napoli şi a cărui erupţie a şters Pompeiul de pe hartă în anul 79 d.Hr.

Campi Flegrei, unde în urmă cu 40.000 de ani a avut loc o erupţie care a afectat clima planetei, stârneşte îngrijorare în rândul locuitorilor şi al oamenilor de ştiinţă în contextul acestei reveniri a activităţii vulcanice, cauzată de gazele emise de magmă, care exercită presiune asupra suprafeţei, fisurând solul.

Cel mai rău scenariu, expulzarea lavei, cenuşii şi pietrelor, este însă puţin probabil în viitorul apropiat, potrivit specialiştilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Accident între trei mașini, pe DN 7A, în Vâlcea: patru persoane rănite

‘Bancherul lui Putin’ a fost condamnat la 14 ani de închisoare