Angajaţii au înfiinţat pichete în faţa porţilor uzinelor, unde greviştii primesc coduri pentru a solicita online plata în timpul grevei.
Purtătorul de cuvânt al IG Metall, David Ludtke, a informat că activitatea a fost complet oprită iar mişcarea de protest afectează întreaga locaţie – inclusiv producţia, dezvoltarea şi serviciile administrative. Doar lucrătorii esenţiali au primit permisiunea de a intra. Dacă cineva nu vrea să participe la grevă, i se va permite, „dar prima dată stăm de vorbă”, a explicat Ludtke.
IG Metall, unul dintre cele mai importante sindicate din Germania, cere un acord colectiv de muncă care să ofere angajaţilor plăţi compensatorii ridicate şi securitate financiară.
În prezent, Ford produce la Koln două modele electrice, iar vânzările sunt sub aşteptări, în pofida investiţiilor de aproape două miliarde de euro.
Ford pregăteşte desfiinţarea a mii de locuri de muncă în Europa, inclusiv în Germania, pe fondul declinului vânzărilor şi al concurenţei din China. Ford a suspendat previziunile anuale din cauza incertitudinilor privind taxele vamale americane, care ar putea reduce profitul operaţional al companiei cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari.
Activitatea celor două unităţi va fi oprită până joi dimineaţa. Conducerea vrea ca până în 2027 să renunţe la 2.900 de angajaţi. La Koln este sediul diviziei europene a Ford şi în total lucrează aici 11.500 persoane, faţă de 20.000 în 2018.
Conform datelor oficiale, maşinile Ford au fost anul trecut responsabile pentru doar 3,5% din noile înmatriculări din Germania, comparativ cu 5% în urmă cu doi ani. Procentul este semnificativ mai ridicat pentru vehiculele comerciale, dar acestea nu sunt fabricate în Germania.
Operaţiunile Ford din Europa înregistrează pierderi de mulţi ani, iar producţia modelului Ford Fiesta în Koln a fost oprită în 2023.
Conform datelor publicate recent de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele trei luni din acest an vânzările Ford în Europa au scăzut cu 1,9%. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.