Romanian Design Week (RDW) şi Łódź Design Festival (LDF), cele mai importante festivaluri dedicate designului din România şi Polonia, prezintă Design is our shared language / Designul este limbajul nostru comun – proiect organizat în cadrul Sezonului Cultural România-Polonia/ Polonia-România 2024-2025, al cărui slogan este „Vorbim aceeaşi limbă”. Proiectul pune în oglindă două intervenţii urbane concepute pentru a aduce împreună necunoscuţi şi prieteni şi a oferi noi spaţii de întâlnire în inima oraşelor.
Cele două instalaţii de for public sunt rezultatul unui an de cooperare care a inclus şi vizite de studiu ale echipelor celor două festivaluri din România şi din Polonia. Intervenţiile vor fi prezentate la Bucureşti, de Romanian Design Week, respectiv la Łódź, de Łódź Design Festival, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varşovia, al Ministerului Culturii din România şi al Institutului „Adam Mickiewicz” şi Institutului Polonez de la Bucureşti.
Această colaborare internaţională va fi prezentată în premieră vineri, 16 mai, de la ora 16, la restaurantul Cina (str. Benjamin Franklin, nr.10).
Sâmbătă, 17 mai, de la ora 11.30 (punct de întâlnire: Piaţa Amzei), bucureştenii vor putea putea participa la un tur ghidat pe Calea Victoriei, unde vor descoperi poveştile vechi şi mai noi ale arterei. Între poveştile noi, îşi găseşte locul şi proiectul Design is our shared language, cu instalaţia amplasată în Piaţa Revoluţiei. De la ora 15, la Institutul Cervantes, publicul e invitat să se alăture unei discuţii cu Maria Duda, creatoarea instalaţiei bucureştene, arhitectă BAZA. Deschidem oraşul, cu arhitectul Justin Baroncea şi cu Studio An An.
Jocul cu scaunele – instalaţia este un studiu al scaunului ca obiect în spaţiul public. Multiplicând şi mărind forma unui scaun obişnuit, se creează un loc de întâlnire, joacă şi descoperire – un loc de joacă deghizat sau o ascunzătoare pentru adolescenţi. Rolul principal al scaunului – un loc unde să te aşezi – rămâne neschimbat, dar printr-o transformare jucăuşă a scalei şi a dispunerii, acesta devine ceva mai mult: o unitate structurală, un declanşator social, un instrument de apartenenţă. Rezultatul este o experienţă spaţială deschisă care invită la interacţiune şi la utilizare neobişnuită.
Intervenţia a fost creată de BAZA. Deschidem oraşul – asociaţie specializată pe intervenţii urbane regeneratoare, cu impact social şi cultural profund. Prin cercetare, design şi educaţie, BAZA lucrează pentru a reimagina spaţiul public şi a consolida comunităţile locale.
Intervenţia urbană de la Łódź, amplasată la intersecţia străzilor Ogrodowa şi Zachodnia, va fi prezentată duminică, 25 mai, de la ora 16.00, la Art Inkubator, printr-o discuţie între arhitecţii polonezi de la Studio 2×3 şi cei români de la BAZA. Deschidem oraşul.
În centrul oraşului Łódź, oraş care a trecut printr-un proces de revitalizare în ultimii ani, intervenţia realizată de 2×3 Creative Studio este o bancă modulară, care invită utilizatorii să îşi modeleze propriul spaţiu, încurajând interacţiunea şi conexiunea. Aceasta oferă trecătorilor un motiv să se oprească, să se conecteze şi să admire oraşul împreună – dovedind că designul poate construi un teren comun dincolo de cuvinte, vorbind prin formă şi funcţie.
2×3 este un studio polonez de arhitectură şi design specializat în designul expoziţional şi identificarea vizuală. Creaţia lor accentuează importanţa contextului şi a funcţionalităţii.
Romanian Design Week are loc în perioada 16-15 mai 2025, la Bucureşti, iar tema ediţie 2025 este „Design Tomorrow Today”.
Ediţia 2025 a Festivalului de Design Łódź are loc sub deviza „nie_koniec/ un_end” în perioada 20-25 mai 2025.