Biroul Electoral Central, apel către competitorii electorali să nu emită în spaţiul public mesaje de natură a induce în eroare alegătorii / Cere alegătorilor să se informeze de pe site-urile oficiale

Biroul Electoral Central face, sâmbătă, apel către competitorii electorali să nu emită în spaţiul public mesaje care încalcă legea, odată ce campania electorală s-a încheiat.

”În contextul în care, începând cu ora 7 din preziua votării, continuarea acţiunilor de propagandă electorală este interzisă, reprezentând campanie ilegală, BEC solicită competitorilor electorali să nu emită în spaţiul public mesaje care încalcă, direct sau indirect, această interdicţie, precum şi orice mesaje de natură a induce în eroare alegătorii”, a transmis, sâmbătă, BEC, într-un comunicat de presă.

BEC precizează că, în colaborare cu celelalte autorităţi publice implicate în organizarea alegerilor, ”au fost luate toate măsurile legale pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate a întregului proces electoral, atât în ţară cât şi în străinătate”.

”Deosebit, recomandăm alegătorilor să se informeze din surse oficiale, precum paginile de internet ale Biroului Electoral Central (), a Biroului electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate (), a Ministerului Afacerilor Externe (), sau a Autorităţii Electorale Permanente (”, se mai arată în comunicatul de presă.

Campania electorală s-a încheiat, sâ,bătă, la ora 07.00. Duminică, la aceeaşi oră, va începe votarea în ţară.

În străinătate votul a început joi seară, la ora României 22.00 şi va continua până la orele locale 21.00, dar nu mai târziu de ora 21.00 – ora României.

239.058 alegători au votat deja la secţiile din afara ţării.

 

Alegeri prezidenţiale în Polonia: candidatul opoziţiei naţionaliste, susţinut de George Simion, îşi clarifică poziţia faţă de Ucraina

Australia, „consternată” după încarcerarea lui Oscar Jenkins în Rusia. El este considerat „mercenar” pentru Ucraina