După ce l-a răsturnat pe Bashar al-Assad în decembrie anul trecut, noua putere condusă de Ahmed al-Sharaa a dizolvat armata şi agenţiile de securitate legate de liderul demis.
Ulterior, a anunţat dizolvarea tuturor facţiunilor armate, inclusiv a grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS), condusă de al-Sharaa şi care a condus ofensiva soldată cu înlăturarea lui al-Assad de la putere.
„Oricine este înarmat şi are capacităţile de a se alătura Ministerului Apărării va fi binevenit”, declarase al-Sharaa, acum preşedinte interimar.
„Imediat după eliberarea Siriei, am lucrat pentru a integra (grupările armate) într-o instituţie unificată”, a declarat Abu Qasra într-un comunicat. El are dificila misiune de a reconstrui armata siriană după aproape 14 ani de război civil.
Ministrul a anunţat „integrarea tuturor unităţilor în Ministerul sirian al Apărării sirian”, dar a subliniat „necesitatea ca grupurile militare mici care nu au făcut-o încă să se alăture ministerului în termen de maximum 10 zile de la acest anunţ”.
„În caz de întârziere, vor fi luate măsuri corespunzătoare în conformitate cu legea”, a adăugat Abu Qasra, fără a oferi detalii suplimentare.
Noul guvern se luptă să se impună în întreaga ţară din cauza prezenţei unor grupuri armate cu diverse loialităţi, mai scrie AFP.