”Am votat cu sufletul împăcat și cu speranța că România își va păstra direcția europeană.
Doamne ajută!”, spune Elena Lasconi.
Înainte de primul tur al prezidențialelor, Elena Lasconi și Nicușor Dan s-au aflat într-un conflict deschis din cauza faptul că amândoi s-au bătut pe același electorat.
„Eu nu înţeleg calculul pe care l-a făcut Nicuşor Dan, dacă are un calcul, şi mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze. Încă o dată, nu ştiu la ce anume s-a gândit atunci când a decis să candideze la prezidenţiale”, a spus Elena Lasconi pentru Digi24.
Lasconi mai afirmă că Nicuşor Dan nu îşi face treaba nici la Primăria Capitalei şi îi reproşează că nu a putut obţine o majoritate pentru proiectele sale.
„Acum ştiţi foarte bine că Nicuşor Dan este primar independent la Primăria Capitalei şi nu a putut negocia o majoritate favorabilă pentru proiectele sale.
Indiferent câte discuţii a avut în ultimele luni şi indiferent cât de mult s-a pozat cu candidaţii la prezidenţiale în campania de anul trecut, toţi i-au întors spatele, mai puţin USR-ul şi poate că, dacă stau bine să mă gândesc acum, şi în calitatea mea de primar, se gândeşte că va avea ani grei la Primăria Capitalei, tocmai pentru că nu are o majoritate favorabilă pentru proiectele sale şi mai ales că a avut o alocare bugetară foarte mică, nesemnificativă, din partea coaliţiei de guvernare.
Eu am obţinut o majoritate aici, în consiliu, ceea ce înseamnă că mă pricep mai bine la calcule politice”, a declarat Elena Lasconi.