Europa şi Statele Unite vor ”coordona strâns” negocierile cu privire la Ucraina după această convorbire Trump-Putin, anunţă Belrlinul.
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a discutat împreună cu alţi lideri – timp de o oră – cu Donald Trump, imediat după ce şeful statului american a discutat la telefon cu Vladimir Putin.
Trump: „Rusia şi Ucraina vor începe imediat să lanseze negocieri în vederea unui armistiţiu”
”Rusia şi Ucraina vor începe imediat să lanseze negocieri în vederea unui armistiţiu, iar mai târziu unui sfârşit al rîzboiului”, anunţă luni, pe reţeaua sa, Truth Social, Donald Trump, după o convorbire la telefon de peste două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.
”Tocmai mi-am terminat apelul de două ore cu preşedintele Vladimir Putin al Rusiei. Cred că s-a desfăşurat bine”, scrie preşedintele american.
Tonul şi spiritul conversaţiei au fost excelente. Dacă n-ar fi fost aşa, aş spune-o mai degrabă acum deât mai târziu”, a adăugat el.
”Condiţiile acestui acord vor fi negociate între cele două părţi, aşa cum trebuie să fie, pentru că ele sunt singurele care cunosc detaliile unor negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea înţelege”, adaugă locatarul casei Albe.
”Eu i-am informat pe preşedintele Volodimir Zelenski al Ucrainei, pe Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene (CE), pe preşedintele francez Emmanuel Macron al Franţei, pe premierul Giorgia Meloni a Italiei, pe cancelarul Friedrich Merz al Germaniei şi pe preşedintele Alexander Stubb al Finlandei”, anunţă el.
”Rusia vrea să facă schimburi comerciale la scară mare cu Statele Unite după ce această «baie de sânge» catastrofală se va termina şi sunt de acord”, scrie miliardarul.
”Există o oportunitate uriaşă ca Rusia să creeze o cantitate uriaşă de locuri de muncă şi de bogăţii. Potenţialul său este NELIMITAT”, apreciază Donald Trump.
Putin: Rusia este ”pregătită să lucreze” împreună cu Ucraina la un ”memorandum” privind ”un posibil tratat de pace”
Rusia este ”pregătită să lucreze” împreună cu Ucraina la un ”memorandum” privind ”un posibil tratat de pace”, anunţă luni preşedintele rus Vladimir Putin în urma unei convorbiri la telefon cu omologul său american Donald Trump, relatează AFP.
Preşedintele rus Vladimir Putin a catalogat luni drept ”utilă” convorbirea la telefon de ”peste două ore” pe care a purtat-o cu omologul său american Donald Trump despre Războiul din Ucraina.
Această convorbire a fost foarte instructivă şi foarte sinceră”, a declarat Vladimir Putin presei, într-o intervenţie scurtă, după apelul telefonic cu Donald Trump.
”Per ansamblu, cred că ea a fost utilă în această privinţă”, a adăugat el.
”Suntem pe calea ce bună”, a dat el asigurări.
Vladimir Putin a cerut luni Ucrainei să găsească ”compromisuri care convin tuturor părţilor”, după această convorbire la telefon cu Donald Trump, la trei zile după eşecul unor negocieri directe între Moscova şi Kiev la Istanbul, în Turcia.
”Problema este bnenînţeles ca părţile rusă şi ucraineană să dea dovadăde un maximum de voinţă de pace şi să găsească compromisuri care să satisfacă toate părţile”, a declatrat el în această surtă declarţie de presă, difuzată la televiziunea rusă.