România intră în jocul energetic regional. Conducta uitată a Europei revine în actualitate cu un restart de 20% reducere

Războiul reconfigurează harta gazelor: România intră în jocul energetic regional, alături de Bulgaria și Grecia, și ar putea reduce cu 20% tarifele de transport pentru gazele naturale lichefiate (LNG) care sunt descărcate în porturile grecești și apoi depozitate în Ucraina. Inițiativa vine pe fondul presiunilor tot mai mari din partea Ucrainei, care acuză că prețul actual de transport este prea mare și face traseul necompetitiv.

Pentru România, în special pentru compania Transgaz, este o mutare importantă, pentru că ar putea crește semnificativ utilizarea conductelor deja existente, dar slab folosite în prezent. Este vorba despre gazoductul transbalcanic, o rută energetică veche, dar care poate deveni din nou esențială în contextul conflictului din Ucraina și al nevoii Europei de a se rupe de gazul rusesc.

Cum funcționează?

Operatorii de transport și sistem – Transgaze (România), Bulgartransgaz (Bulgaria) și DESFA (Grecia) – au transmis o scrisoare oficială către Comisia Europeană, în care cer sprijin pentru implementarea mecanismului de discount de 20%. Au fost notificate și autoritățile de reglementare din cele trei țări, dar și din Republica Moldova, unde activează subsidiara Transgaz – Vestmoldtransgaz.

Aceste livrări nu vor fi realizate prin puncte virtuale de tranzacționare, ci vor avea ca scop exclusiv depozitarea gazelor în Ucraina, evitând posibilitatea revânzării lor pe alte piețe.

Gazele lichefiate, aduse cu navele în terminalul grecesc Revithousa, ar fi transportate prin Bulgaria, România și Republica Moldova până în Ucraina, unde ar urma să fie înmagazinate pentru iarnă. Discountul de 20% ar face această rută mai atractivă pentru traderii internaționali.

Ucraina: costurile actuale fac ruta nerentabilă

În prezent, tariful de transport pe această rută trece de 13 euro/MWh, în timp ce prin Polonia sau Croația este sub 7 euro. De vină sunt taxele impuse separat de fiecare stat tranzitat, care includ și costuri generale de întreținere a rețelei.

„Aplicarea fragmentată a Codului de Rețea UE privind tarifele în fiecare țară de pe traseul conductei face ca ruta să devină prea scumpă, deci neatractivă. Acest lucru duce la subutilizarea unei infrastructuri cheie”, avertizează GTSOU (n.r. operatorul ucrainean Gas Transmission System Operator of Ukraine).

Ucrainenii propun chiar înființarea unei companii comune a celor trei state (România, Bulgaria și Moldova) pentru a administra ruta și a practica un tarif unic, mai mic.

„Pe parcursul anului trecut, de când GTSOU s-a alăturat inițiativei Coridorului Vertical, am obținut rezultate semnificative în dezvoltarea capacității tehnice de transport. Dar capacitatea nu este suficientă. Avem nevoie de condiții comerciale atractive pentru traderi. Expertiza ACER (Agenția UE pentru Reglementare în Energie) va fi crucială în identificarea unor soluții privind tarifarea”, a declarat Vladyslav Medvediev, director general al GTSOU.

Soluțiile propuse de Ucraina: tarif unic sau operator comun

Serghei Makogon, fost director GTSOU, afirmă că fragmentarea reglementărilor din fiecare stat blochează artificial aprovizionarea cu gaze și afectează securitatea energetică a regiunii. El propune stabilirea unor tarife de proximitate reduse, distincte pentru segmentele din Bulgaria, România și Moldova, precum și crearea unei companii comune (joint venture) între cele trei state, care să administreze coridorul transbalcanic și să aplice un tarif unic, redus.

„Infrastructura este amortizată, deci costul real ar fi semnificativ mai mic decât în prezent. Comisia Europeană trebuie să intervină”, a adăugat Makogon.

Ce înseamnă pentru România?

– România își valorifică infrastructura existentă, parțial neutilizată.

– Poate deveni un jucător cheie pe piața energetică regională, prin conectarea la gazul LNG și la gazele din Azerbaidjan și viitoarea producție offshore din Neptun Deep.

– Transgaz ar putea beneficia financiar din creșterea volumelor de transport: compania a raportat un profit net de peste 500 milioane lei în primul trimestru, în creștere cu 100% față de anul trecut, potrivit datelor oficiale.

Autoritățile din cele trei țări au trimis deja o scrisoare Comisiei Europene pentru aprobarea mecanismului de discount și așteaptă modificarea legislației și din partea Ucrainei, care folosește alt sistem de măsurare a gazului (metri cubi vs. MWh).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, se retrage

Concordia cere „tuturor actorilor politici”, în special partidelor parlamentare, numirea rapidă a unui guvern stabil, cu „o majoritate clar asumată”/ Contextul,„negocieri dificile” cu Comisia Europeană şi agenţiile de rating/ Priorităţile noului Executiv