Arena Arthur Ashe va fi renovată în cadrul unui plan de 800 de milioane de dolari

Arthur Ashe Stadium – terenul principal al US Open – va fi extins ca parte a unui proiect de renovare de 800 de milioane de dolari la Flushing Meadows, a anunţat Asociaţia de Tenis a Statelor Unite (USTA).

USTA a descris lucrările propuse la Billie Jean King National Tennis Centre drept „cea mai mare investiţie din istoria US Open”.

Acestea includ un plan de creştere cu aproximativ 2 000 a capacităţii stadionului Arthur Ashe – care în prezent are 23 771 de locuri şi este cea mai mare arenă de tenis din lume.

Stadionul urmează să aibă o nouă intrare principală, iar facilităţile din interior pentru fani vor fi modernizate.

Alte planuri includ un nou centru de performanţă pentru jucători la Flushing Meadows, cu zone de încălzire extinse în interior şi în exterior pentru jucători.

USTA intenţionează să finanţeze ea însăşi proiectul de renovare – lucrările urmând să fie efectuate în etape, între turnee, pentru a minimiza perturbările – şi speră să fie finalizat până în 2027.

„Acest proiect ne permite să menţinem cea mai mare scenă din tenis – Stadionul Arthur Ashe – care a fost construită în urmă cu mai bine de 25 de ani, şi să o modernizăm într-un mod care o va pregăti pentru următorii 25 de ani”, a declarat Lew Sherr, CEO şi director executiv al USTA.

Dolj: Copil de 13 ani, dispărut dintr-un centru de plasament / A plecat luni de la şcoală, dar nu a mai ajuns în instituţie / Dispariţia, anunţată marţi

„Goodbye, Lenin!”, o poveste de familie în mijlocul prăbuşirii unui sistem, în premieră la Teatrul Metropolis