Valentin Ţicu a fost operat şi nu va mai juca în acest an. “Ne revedem în 2025, cu forţe proaspete şi cu foame de victorii”, spune fotbalistul

Fotbalistul echipei Petrolul Ploieşti, Valentin Ţicu, a fost operat la genunchi şi nu va mai putea juca în acest an, anunţă gruparea prahoveană şi jucătorul.

După intervenţia chirurgicală efectuată de doctorul Radu Paraschov, operaţie care a decurs fără probleme, jucătorul va putea fi externat vineri.

“Când m-am prăbusit pe teren, am realizat că ceva nu este în regulă, iar diagnosticul a venit cu un amestec de emoţii, m-a tulburat şi m-a dezamăgit enorm! Partea bună este că operaţia a decurs perfect, datorită domnului doctor Radu Paraschiv, căruia îi mulţumesc pentru profesionalism şi pentru tot ajutorul pe care mi l-a oferit! Partea proastă este că anul acesta nu voi mai evolua în vreun meci, aşa că ne revedem în 2025, cu forţe proaspete şi cu foame de victorii!”, a declarat Ţicu.

Ţicu a suferit la meciul cu Rapid, din 29 iulie, o ruptură de ligament încrucişat anterior şi o leziune la menisc.
 

Trump promite o ”tranziţie paşnică” a puterii, dacă alegerile de la 5 noiembrie sunt ”cinstite”

JO: Cindy Ngamba a adus prima medalie olimpică echipei refugiaţilor – bronz la box. Povestea de viaţă a sportivei