CCR anunță că analizează cererea AUR de anulare a alegerilor – George Simion a ‘uitat’ să o semneze

Potrivit comunicatului oficial, cererea nu îndeplinește, în forma trimisă, toate cerințele procedurale prevăzute de art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Conform acestui articol, cererile adresate Curții trebuie să fie semnate olograf în original sau prin utilizarea unei semnături electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor.

În dimineața zilei de 21 mai 2025, la ora 9:06, CCR i-a transmis lui George Simion o notificare oficială prin care i-a solicitat complinirea condițiilor de formă pentru înregistrarea legală a sesizării. Mesajul a fost transmis pe aceeași adresă de e-mail de la care a fost expediată cererea inițială.

Chiar dacă, în forma actuală, documentul nu respectă în totalitate cerințele de procedură, Curtea Constituțională a anunțat că va analiza cererea în ședința programată pentru data de 22 mai 2025, ora 10:00.

Cerere anulare alegeri prezidențiale 2025 by florinpuscas

Israelul înfurie numeroase ţări după incidentul armat de la Jenin. Parisul îl convoacă pe ambasadorul israelian. Dublinul, ”şocat şi consternat”. Cairo cere ”clarificări” cu privire la un ”incident contrar tuturor normelor diplomatice”, Berlinul cere ”lum

Ministrul Educație: ‘Evaluarea pe care o facem anual profesorilor prezenţa demersurilor de pseudo-ştiinţă trebuie să fie semnalată ca o problemă etică’