Dosarul nuclear – A cince rundă de negocieri între SUA și Iran a început la Roma

Negocierile au început în jurul orei 13:45, ora Italiei (11:45 GMT), au raportat media iraniene precum Iran Nuances sau Tasnim.

Întâlnirea are loc la reşedinţa ambasadorului omanez la Roma, cu medierea ministrului de externe din Oman, Badr bin Hamad al Busaidi.

Potrivit televiziunii de stat iraniene, delegaţia ţării persane nu dispune de experţi tehnici în această rundă de discuţii, ca în ocaziile anterioare, deoarece urmăreşte să „clarifice” poziţia americană.

SUA au subliniat „îmbogăţirea zero” ca fiind „linia lor roşie”, în timp ce Iranul susţine că nu va exista un acord dacă această cerinţă este menţinută, aspect reiterat chiar vineri.

„Zero arme nucleare = avem un acord. Zero îmbogăţire = NU avem un acord”, a declarat ministrul de externe şi şeful echipei de negociere iraniene, Abbas Araqchi, înainte de a pleca spre Roma.

„Este timpul să decidem”, a adăugat el într-un mesaj adresat părţii americane, condusă de emisarul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff. Tensiunile între cele două ţări s-au intensificat după ce Witkoff a afirmat duminică la postul ABC că îmbogăţirea uraniului de către Iran reprezintă o linie roşie pentru Washington.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a calificat marţi poziţia americană cu privire la îmbogăţire drept o „prostie” şi o „neghiobie” şi a prezis că negocierile nu vor duce nicăieri.

În pofida acestor tensiuni, preşedintele american Donald Trump crede că dialogul nuclear cu Iranul avansează „în direcţia bună”, după cum a subliniat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, conform căreia preşedintele SUA a abordat această negociere într-un apel telefonic cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu.

„Au vorbit despre un posibil acord cu Iranul, despre care preşedintele crede că decurge pe calea cea bună”, a indicat Leavitt într-o conferinţă de presă.

SUA şi Iran au început negocierile pe 12 aprilie. Cea mai recentă întâlnire a avut loc pe 11 mai, ambele părţi calificând-o drept „îmbucurătoare” şi „utilă”.

Până acum, capitala Omanului, Muscat, a găzduit trei dintre rundele de negocieri, iar capitala italiană una.

Fostul ministru de Finanțe îl atacă în tandem cu ceilalți social-democrați pe Victor Ponta: Nu ai nici calitatea morală și nici politică să critici PSD

România aprinde torța independenței energetice: Gazoductul Tuzla–Podișor, gata de lansare