Două avioane militare ruse au încălcat spaţiul aerian finlandez vineri, acuză într-un comunicat Ministerul finlandez al Apărării, relatează Reuters.
Incidentul a avut loc în largul coastei Porvoo (sud), precizează ministerul.
”Luăm în serioas această presupusă încălcare teritorială, iar o anchetă este în curs”, anunţă într-un comunicat ministrul finlandez al Apărării Antti Hakkanen.
Grănicerii finlandezi anchetează incidentul şi urmează să ofere informaţii suplimentare, anunţă el.
Acest incident intervine în contextul unei creşteri a tensiunilor între cele două ţări, după ce imagini satelitare au dezvăluit mişcări militare ruse la frontiera finlandeză.
Rusia şi-a consolidat bazele de la frontiera finlandeză, potrivit acestor imagini satelitare recente, confirmate de către oficiali militari.
Ele surprind activităţi susţinute de construcţie într-o bază de elicoptere, nefolosită anterior şi invadată de vegetaţie.
Finlanda a aderat la NATO după invazia Ucrainei de Rusia, în februarie 2022.
Ea are o frontieră de 1.340 de kilometri lungime cu Rusia, cea mai lungă frontieră a NATO cu Rusia.